Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță, pentru perioada următoare probabilitatea înregistrării înghețurilor la sol în centrul și nordul țării. În acest context, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), vine cu un set de recomandări de prevenire și combatere a înghețurilor.

Banner 2 - inline

Potrivit comunicatului de presă, coborârea temperaturii stratului de aer de la suprafața solului sub 0°C, în perioada caldă a anului (perioada de vegetaţie a culturilor), afectează negativ dezvoltarea plantelor şi uneori, încheie prematur ciclul de vegetație, sau chiar duce la moartea plantelor.

În pomicultură, înghețurile dăunează mult pomilor în plină floare, distrugând uneori aproape întreaga recoltă. Cei mai expuși pericolului fiind: caişii, piersicii, vişinii, cireşii, mărul, nucul şi alunul. De asemenea, sunt afectate şi plantaţiile viticole, îndeosebi soiurile timpurii.

Culturile de câmp, sunt afectate într-o proporţie mai mică de îngheţurile tardive de primăvară, având o sensibilitate mai redusă faţă de îngheţ. În marea majoritate a cazurilor, momentele critice din ciclul vegetativ (diferenţierea organelor de reproducere, înflorire, fructificare etc.) se produc în afara perioadelor de îngheţ. Numai în cazurile rare, când îngheţurile apar foarte târziu, culturile de câmp sunt afectate într-o proporţie însemnată.

Înghețurile tardive de primăvară şi timpurii de toamnă, au în mod frecvent un caracter mixt şi se produc în condiţiile unor temperaturi medii zilnice relativ ridicate. Evoluţia normală a temperaturilor zilnice în aceste perioade nu poate declanşa răcirea aerului până la 0°C; fenomenul este însă determinat de invazia aerului rece şi de răcirea acestuia prin radiaţie, în nopţile senine.

Aceste îngheţuri afectează de regulă stratul din imediata apropiere a solului, sau a covorului de iarbă, în perioada de vegetaţie a plantelor, când temperatura medie zilnică a aerului se menţine pozitivă. O mare importanţă asupra intensităţii şi repartiţiei în spaţiu a duratei îngheţurilor, o are relieful.

Riscuri:

Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a florilor şi fructelor la cais constituie în medie 15 – 40%, la celelalte culturi pomicole – până la 15%.

Un pericol deosebit pentru viţa de vie prezintă îngheţurile tardive de primăvară după desfacerea mugurilor. Probabilitatea acestor îngheţuri pe teritoriul republicii constituie 10 – 30% ani.

Asupra repartiţiei şi intensităţii îngheţurilor, un rol deosebit îl au condiţiile locale.

Îngheţurile tardive de primăvară sunt periculoase îndeosebi pentru culturile iubitoare de căldură şi cele legumicole în fazele timpurii de dezvoltare a lor. Probabilitatea vătămării de către îngheţuri a plantelor răsărite de porumb în dependenţă de termenii de semănat constituie 5 – 10%. Probabilitatea vătămării plantelor de floarea soarelui şi sfeclei de zahăr în timpul răsăririi lor nu este mare şi este posibilă doar în raioanele de nord ale țării.

MADRM propune următoarele măsuri de atenuare şi combatere a îngheţurilor:

·  Măsuri practice înainte de plantare sau însămânţare (plantele sensibile la îngheţ sunt cultivate pe pante cu expoziţia sudică sau sud-vestică, care asigură scurgerea cu uşurinţă a aerului rece pe văi);

·  Măsuri prin care se urmăreşte atenuarea radiaţiei nocturne (fumigaţiile, adăpostirea, perdele vegetale de protecţie);

·  Măsuri prin care se realizează creşterea temperaturii solului şi a aerului (încălzirea suprafeţei solului prin irigare, încălzirea cu aer cald);

·  Mijloace mecanice (ventilarea aerului) prin care se împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului;

·   Măsuri agrotehnice prin care se influenţează proprietăţile termice ale stratului arabil şi procesele radiative la suprafaţa solului.

Toate aceste metode determină reducerea răcirilor radiative, distrugerea stratului de inversiune termică de la sol, omogenizarea temperaturii aerului în stratul microclimatic şi în consecinţă, menţinerea temperaturii aerului şi pe suprafaţa solului mai mare de 0oC.

Aplicarea acestor măsuri se face în mod diferenţiat, în raport cu condiţiile meteorologice şi locale (relief şi microrelief, soiuri de plante, condiţii tehnice), ca şi de costurile materiale posibile.

În acest context Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului consideră important și recomandă cu insistență identificarea de soluții noi de prevenire a riscurilor, de diminuare a pierderilor cauzate sau compensare parțială a lor, în special, prin asigurarea riscurilor.

Recomandări privind lucrările de primăvară în exploatațiile agricole:

Culturi de cîmp:

1.1. Evaluarea pieței și încheierea contractelor de livrare a producției agricole;

1.2.  Evitarea trecerilor exagerate a tehnicii pe câmp;

1.3. Evitarea arăturii de primăvară;

1.4. Minimizarea lucrărilor solului în vederea păstrării rezervelor de apă în sol;

1.5. Alegerea culturilor în dependență de asolament și zona de cultivare (profit, competitivitate);

1.6.  Asigurarea cu semințe de calitate, însoțite de Certificat de valoare biologică (raporturi contractuale și varietăți recomandate – Catalogul soiurilor de plante);

1.7. Respectarea termenului optim de însămînțare (1-16.04.2018 pe o durată de 5-6 zile), respectarea adîncimii însămînțării și a vitezei tehnicii la însămînțare;

1.8. Respectarea normei de însămînțare (în anii secetoși norma se va reduce cu 15-20%);

1.9. Efectuarea analizelor de laborator a solului la elemente nutritive și microelemente, nematozi ș.a.;

1.10. Administrarea corectă a fertilizanților;

1.11. Respectarea măsurilor agrotehnice pe întraga perioadă de vegetație.        

  Culturi multianuale:

1.12. Definitivarea urgentă a tăierilor în uscat;

1.13. Tratamente cu preparate cuprice;

1.14. Menținerea unei agrotehnici corespunzătoare în plantație, inclusiv partea fitosanitară;

1.15. Efectuarea corectă a fertilizărilor.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, începând cu duminică, 15 martie, temperaturile vor scădea pe timp de noapte până la -5 grade Celsius, în nordul țării.

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Лишь 1,6 % сельскохозяйственных угодий орошаются. Ионица: Без орошения Молдова не сможет быть конкурентоспособной в ЕС

Лишь 1,6 % сельскохозяйственных угодий орошаются. Ионица: Без орошения Молдова не сможет быть конкурентоспособной в ЕС

В Молдове
В 2026 году объем производства в сельском хозяйстве Республики Молдова может достичь рекордного уровня в 51,6 млрд леев, чему в первую очередь будет способствовать рост сельскохозяйственных предприятий. Однако за этой динамикой скрывается одна из самых серьезных проблем сектора: орошение. Несмотря на то что более 217…
Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении

Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении

В Молдове
Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении на заседании парламента 10 сентября. Документ, за который проголосовали 53 депутата, предусматривает ряд повышений налогов, которые будут введены начиная со следующего года.
Республика Молдова производит достаточное количество меда, однако его сбыт осуществляется слишком разрозненно

Республика Молдова производит достаточное количество меда, однако его сбыт осуществляется слишком разрозненно

В Молдове
Пчеловодство в Республике Молдова может вступить, начиная с 2026 года, в более благоприятный период после нескольких лет, отмеченных низкими экспортными ценами и сильной конкуренцией со стороны дешёвого мёда из Китая и Украины. Экономист Геннадий Иващенко считает, что ужесточение европейских правил в отношении происхождения, прослеживаемости и…
В УТМ был собран урожай подсолнечника. Вот какие результаты были зафиксированы

В УТМ был собран урожай подсолнечника. Вот какие результаты были зафиксированы

В Молдове
В Молдавском техническом университете (МТУ) был произведён сбор урожая подсолнечника на демонстрационных участках СКЕА «Криулены». В ходе работ было оценено несколько участков, и результаты показали урожайность в диапазоне от 2,4 до 2,6 тонн с гектара.
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

Вторая выставка «Продукция местного производства», прошедшая 28–30 августа 2026 года в выставочном центре CIE Moldexpo, собрала 300 местных компаний и производителей, а также около 35 000 посетителей. Организованная Торгово-промышленной палатой Республики Молдова (ТПП) под патронатом Министерства экономического развития и цифровизации, выставка этого года была посвящена…
Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Превращение производственного потенциала в стабильное качество и прибыль требует эффективного управления рисками, которые могут повлиять на урожай в течение сезона, в частности, вредителями, способными быстро нанести ущерб здоровью растений.
ONVV запускает платформу, на которой представлены дегустации, меню и экскурсии по винодельням

ONVV запускает платформу, на которой представлены дегустации, меню и экскурсии по винодельням

Накануне 25-го Национального дня вина Национальное управление по виноградарству и виноделию запускает платформу «Вино, которое нас объединяет», чтобы расширить масштабы празднования за пределы мероприятия на площади Большого Национального собрания (ПМАН). Концепция предусматривает создание сети, в рамках которой заведения, винодельни, культурные учреждения, сомелье и гиды будут…