Valoarea exporturilor de băuturi alcoolice, în special vinuri, în Federația Rusă a înregistrat un declin în ultimii ani. Dacă în 2005 valoarea exporturilor a atins 235 de milioane de dolari, în 2023 aceasta a scăzut la doar 4 milioane de dolari. Despre aceasta se arată în informațiile publicate de iData.
Scăderea a început în 2006 și a continuat într-un ritm fluctuant, cu perioade de stabilizare în jurul valorilor de 59-62 de milioane de dolari între anii 2009 și 2012, însă nu au mai atins valorile anterioare.
În 2013, valoarea exporturilor a scăzut din nou drastic, ajungând la 46 de milioane de dolari.
Totodată, în ultima decadă nu au fost schimbări majore. În perioada 2017-2020 valoarea exporturilor a oscilat între 11 și 18 milioane de dolari. Totuși, în 2023, valoarea a atins din nou un minim istoric de 4 milioane de dolari.
Precizăm că, în primele șase luni din 2024, exporturile de vinuri moldovenești au crescut semnificativ. În total, 71,3 milioane de litri de vin au ajuns pe piețele internaționale.
Citește și: În 2023, 85% din vinul produs a fost exportat în 68 de destinații
În 2023, principalele piețe de export au fost România, Polonia, Cehia, SUA și China.