Plantele din grădina ta au nevoie de câteva lucruri esențiale: lumină, apă, nutrienți și protecție în fața dăunătorilor. Dintre toate, lumina și apa sunt esențiale. Dacă nu prea poți face mare lucru în privința primului, cu excepția găsirii unei zone fără multă umbră, asigurarea apei necesare plantelor stă doar în puterea ta. Și poți face acest lucru simplu, folosind o stropitoare sau un furtun, sau poți da plantelor exact câtă apă au nevoie, prin amenajarea unui sistem de irigare în grădină.

Există două mari feluri de irigare: prin picurare sau prin aspersie (stropire). Fiecare are avantajele si dezavantajele sale. Sistemul de irigare prin picurare este menit să asigure apa necesară direct la rădăcinile plantelor, dar într-un ritm foarte lent. Avantajele unui astfel de sistem constau în faptul că împiedică apariția buruienilor, încetinesc sau previn dezvoltarea anumitor boli foliare, previn evaporarea apei și consumă foarte puțin.

Un sistem foarte simplu se poate realiza cu ajutorul unui furtun de picurare, conectat la un rezervor de apă. Sistemele mai complexe pot fi automatizate, având și senzori de umiditate sau duze care reglează cantitatea de apă.

Avantajele unui astfel de sistem sunt:

  • Consumul redus de apă
  • Costuri reduse cu fertilizarea
  • Menținerea umidității în parametri optimi doar în zona rădăcinilor
  • Reducerea infestării cu buruieni și ușurarea lucrărilor mecanizate
  • Reducerea eroziunii
  •  Reducerea riscului de atac al agenților patogeni

Sistemele de irigare prin aspersie au rolul de a imita precipitațiile. Apa este stropită nu doar la rădăcinile plantelor, ci pe toată suprafața. Se pot folosi în special pentru suprafețele mici. Un astfel de sistem de irigare conține câteva elemente de bază: rezervorul de apă, conductele necesare și aspersoarele, care pot fi de tip spray sau rotative.

Dacă doriți un sistem automatizat de irigare, trebuie să mai adăugați un temporizator care va programa durata și momentul stropirii grădinii, un senzor de ploaie, ca să nu irosiți apa în caz de precipitații, electrovalve pentru a controla accesul apei și un sistem de filtrare. Rețineți însă, cu cât sistemul este mai complex, cu atât pot apărea și mai mulți factori care să ducă la defecțiuni.

În plus, sistemele de irigare prin stropire necesită o presiune mai mare a apei, deci asigurați-vă că pompa de apă poate asigura un debit corespunzător. Aspersoarele trebuie alese și ele în funcție de suprafața care trebuie udată, de rata de aplicare a apei și înălțimea de lucru.

Irigarea prin aspersie are costuri reduse, dar mai ridicate comparativ cu sistemele de irigare prin picurare. 

Printre beneficiile unui astfel de sistem se numără:

  • Distribuirea uniformă a apei
  • Cantitatea redusă de apă, comparativ cu stropirea manuală
  • Mai mult timp liber în cazul în care folosiți un sistem de irigare cu automatizare
  • Potrivire pentru orice fel de suprafețe
  • Durată mai lungă de viață comparativ cu sistemele de irigare prin picurare
  • Puteți efectua și o fertilizare a plantelor, diluând fertilizanții, în dozele recomandate de producători, în apa de irigat.

Există însă și câțiva factori de care trebuie să ții cont în cazul în care alegi un astfel de sistem. În primul rând, momentul zilei trebuie ales cu atenție, mai ales în zilele foarte călduroase, deoarece o stropire a plantelor în plină zi, la temperaturi ridicate, poate duce la arderea acestora, deoarece picăturile de apă de pe frunze se pot comporta precum niște lentile, concentrând asemenea unei lupe razele soarelui.

Totodată, evită udarea în exces a plantelor pentru că, la fel ca lipsa apei, abundența acesteia le poate afecta semnificativ și poate crește mult riscul apariției unor boli care-ți pot distruge plantele. Un alt dezavantaj apare în situația folosirii unui sistem foarte simplu (rezervor, furtun, aspersor) sau subdimensionat, deoarece va trebui să schimbi periodic poziția furtunelor de alimentare și a aspersoarelor pentru a preveni tasarea plantelor și pentru a acoperi întreaga suprafață.

Поток новостей
Усыновите овцу — и в течение шести месяцев будете получать сыр. Вот в чем заключается суть этой программы в Румынии

Усыновите овцу — и в течение шести месяцев будете получать сыр. Вот в чем заключается суть этой программы в Румынии

Животноводство
Румыны смогут «усыновить» овцу, плодовое дерево или улей и в обмен на это получать продукты питания напрямую от производителей. Эта программа, запущенная на платформе Hambar, позволяет потребителям оплачивать заранее такие продукты, как сыр, фрукты, варенье и мёд, которые они будут получать на регулярной основе в…
Рост предложения из Аргентины и РФ сдерживает подорожание пшеницы

Рост предложения из Аргентины и РФ сдерживает подорожание пшеницы

Цены и Тренды
Цены на европейскую пшеницу 22 октября возобновили рост после падения до трехнедельного минимума на фоне сохраняющихся военных рисков в Черноморском регионе. Декабрьские фьючерсы на пшеницу на бирже Euronext подорожали на 0,6%, до €234,25/т ($262,92/т), после того как накануне котировки потеряли более 3%.
США выделяют 1,3 млрд долларов на развитие производства удобрений

США выделяют 1,3 млрд долларов на развитие производства удобрений

В Мире
Правительство США объявило вчера о выборе восьми проектов, которые позволят нарастить внутреннее производство удобрений. Планируемые инвестиции превышают 1,34 миллиарда долларов США, в том числе около 573 миллионов долларов США выделит Министерство сельского хозяйства США (USDA).
Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Пшеница дешевеет, соя растет: обзор ситуации на мировых биржах в четверг

Цены и Тренды
В четверг, 22 октября 2026 года, на всех трех рынках наблюдалось ослабление пшеничного рынка на надеждах прекращения конфликта на Украине после встреч американского посланника с лидерами обеих стран. Декабрьские котировки мягкой озимой пшеницы на Чикагской товарной бирже CBOT снизились до $229,55 за тонну, декабрьские фьючерсы…
Партнерские материалы
Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Более высокие и стабильные урожаи кукурузы: что обещает новая генетика Vylor

Компания Vylor открывает новую эру в культивировании кукурузы: самый передовой в отрасли генетический признак, обеспечивающий рост урожайности и стабильность урожая, а также усовершенствованную защиту от вредителей, что позволит фермерам добиться значительного роста урожайности и прибыльности. Компания укрепляет свои лидирующие позиции на рынке и прогнозирует дополнительную…
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…