Agromanagement

Ce atribuții va avea Asociația Legumicultorilor? Pojoga: „Entitatea va fi o forță”

Author: Lidia Danila
Asociația Legumicultorilor Vasile Pojoga - agroexpert.md

Într-un demers menit să revitalizeze și să consolideze sectorul legumicol, în Republica Moldova urmează a fi creată prima Asociație Națională a Legumicultorilor. Managerul de proiecte al Federației Agricultorilor din Republica Moldova (FARM), Vasile Pojoga, a dezvăluit obiectivele și beneficiile acestei inițiative.

„Crearea Asociației va avea un impact semnificativ, luând în considerație că acum nu există o entitate care să apere interesele sectorului. Dorim ca sectorul legumicol să devină competitiv. Astfel, Asociația alcătuită din legumicultori va fi o forță, o putere de comunicare cu instituțiile și va produce schimbarea”, a declarat Vasile Pojoga, pentru Agroexpert. 

Asociația Legumicultorilor va avea ca obiective apărarea intereselor de business ale membrilor săi și reprezentarea acestora în relațiile cu autoritățile publice.

„Entitatea va avea menirea de a organiza ședințe, activități de vizibilitate și promovare a sectorului de legume, dar și de a reprezenta și apăra interesele sectorului. Totodată, Asociația Legumicultorilor ar sprijini membrii să-și sporească producția și competitivitatea în mod durabil prin participări la instruiri, conferințe și promova sectorul de legume prin misiuni comerciale și facilitarea cadrului legal”, adaugă managerul de proiecte al FARM. 

În acest context, Vasile Pojoga a enumerat scopurile reunirii într-o asociație:

  • Apărarea intereselor de business ale membrilor; 
  • Reprezentarea în relațiile cu autoritățile publice: participă la elaborarea strategiilor și programelor de dezvoltare din sectorul legumicol și Înaintarea propunerilor de regulamente hotărâri de guvern;
  • Actualizarea membrilor cu noi tehnologii de producere, practici de post recoltare și metode de marketing; 
  • Informarea membrilor referitor la noi oportunități pe piață, standarde, regulamente; 
  • Desfășurarea de acțiuni de promovare a sectorului prin expoziții și târguri locale și internaționale. 

Asociația Legumicultorilor va stimula cooperarea între producători și îi va susține să se unească în cooperative. Despre aceasta a mai menționat managerului de proiecte al Federației Agricultorilor din Republica Moldova, Vasile Pojoga.

„Pentru a putea fi competitivi și produce mărfuri comune trebuie să fie cooperative. Astfel, producătorii își vor optimiza costurile, dar totodată, își vor crește calitatea produselor”, spune acesta.

Potrivit lui Pojoga, succesul acestei asociații depinde de membrii care vor negocia cu Guvernul și cu partenerii străini, dar și de resursele suficiente pentru întreținerea personalului pentru o activitate stabilă, eficientă și servicii de utilitate înaltă pentru membri. Totodată, contează să fie o conducere, cu capacități de a seta priorități strategice pentru sector, a le implementa și produce schimbări, iar membrii să fie implicați activ în activitatea Asociației. 

Idee de a crea o Asociație a Legumicultorilor a apărut cu mai mulți ani în urmă, dar planurile nu au prins contur până acum.

„Au fost unele intenții de a crea instituția cu 5 – 7 ani în urmă, dar nu s-a reușit. Aceasta pentru că din start nu au fost bine stabilite aspectele. Analizând aceste momente am spus că trebuie de făcut o asociație de jos în sus, adică de la agricultorii din toată țara în sus. Astfel, ar putea să fie creată o asociație într-adevăr sănătoasă, care să aibă planuri pe mai mulți ani înainte”, mai spune acesta. 

Precizăm că, inițiativa de creare a asociației de legumicultori este susținută și de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Consultanta principală a Direcției Politici în Sectorul Vegetal, Sanda Melenciuc, a subliniat că asocierea va juca un rol crucial în dezvoltarea horticulturii din Republica Moldova. 

„În contextul creării Oficiului horticol, această asociație își are rolul și locul ei în dezvoltarea horticulturii din Republica Moldova. Interesul Ministerului este în crearea unei asociații viabile, care ar facilita dezvoltarea atât a sectorului legumicol, cât și cea economică a tuturor fermierilor. La moment se elaborează politici, însă atunci când nu ai o persoană implicată în acțiunile acestei ramuri este complicat de a găsi cheia spre a avea succes”, a declarat Sanda Melenciuc. 

Zeci de producători de legume din raioanele Anenii - Noi, Ialoveni, Criuleni, Strășeni și Dubăsari susțin crearea primei asociații de profil în sectorul legumicol din Republica Moldova - Asociația Națională a Legumicultorilor. 

Citește și: Foto | Va fi creată prima asociație în sectorul legumicol: Ce spun producătorii

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!