Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat modificarea Legii 160/2011, pentru a permite aplicarea măsurii de licențiere pe parcursul anului 2024. Proiectul va fi înaintat și înregistrat luni, 1 iulie, în Parlament.

Precizăm că, fermierii se arată nemulțumiți de faptul că autoritățile nu au prelungit măsurile de control prin licențiere a importului cerealelor și semințelor oleaginoase din Ucraina.

„În cazul ignorării acestui apel de către Guvern și Parlament în scopul găsirii cât mai rapid a unei soluții pentru protejarea agricultorilor locali de concurența neloială din Ucraina, ne rezervăm dreptul constituțional la proteste masive”, anunță fermierii.

Citește și: Urmează proteste? Fermierii, nemulțumiți de liberalizarea importului de cereale

Totuși, anterior, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) susțineau că prelungirea perioadei de licențiere a importului de cereale și oleaginoase nu este posibilă, deoarece a atins termenul-limită.

„Reglementarea prin licențiere poate fi realizată pe un termen de cel mult 3 luni, care poate fi prelungit o singură dată cu cel mult încă 3 luni. Prin urmare, perioada  pentru care a putut fi aplicată licențierea importului de cereale și oleaginoase a atins termenul-limită”, explică reprezentanții instituției.

Recomandăm și: Liber la importul de cereale: Comisia de licențiere își încheie activitatea

Precizăm că, activitatea Comisiei de licențiere a importului de cereale și oleaginoase care a funcționat în baza Legii nr. 160/2011, își finalizează activitatea pe 26 iunie.

Amintim că, măsura de licențiere a fost introdusă pentru prima dată la 11 octombrie 2023 și a fost funcțională în perioada stării de urgență (până pe 31 decembrie 2023). Următoarea decizie de menținere a acestei măsuri a fost luată pe 5 ianuarie 2024 și extinsă pe 8 aprilie, cu termen-limită până pe 26 iunie curent.

Te-ar putea interesa și: S-au importat sau nu cereale? MAIA prezintă doar numărul de solicitări

În toată această perioadă, în total, au fost acordate 12 licențe pentru importul a circa 69.5 mii tone de semințe de floarea-soarelui, dintre care 1200 tone au fost solicitate pentru industria de cofetărie din soiuri care nu se cultivă în Republica Moldova și circa 44 de tone sunt de porumb pentru pop-corn, din soiuri și hibrizi care nu se cultivă în țară.

Află și: Care companii au obținut licențe pentru importul de floarea-soarelui

Flux de știri
Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Făina pierde din preț mai repede decât grâul

Prețuri și tendințe
Exporturile de grâu din Republica Moldova au crescut în iulie–septembrie 2026, iar prețul mediu de vânzare a depășit nivelul din anul precedent. În același timp, făina moldovenească s-a ieftinit pe piețele externe, iar diferența dintre prețul produsului procesat și cel al materiei prime s-a redus.…
Advertoriale
Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Producții mai mari și mai stabile la porumb: Ce promite noua genetică Vylor

Vylor inaugurează o nouă eră în cultura porumbului: cel mai avansat caracter genetic din industrie pentru spor de producție și stabilitatea producției, control avansat al dăunătorilor pentru un salt major al producției și profitabilității fermierilor. Compania își consolidează poziția de lider pe piață și estimează…
Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026: Vezi agenda expoziției din 15–18 octombrie

Moldagrotech & Farmer 2026 își deschide porțile pe 15 octombrie, la CIE Moldexpo, unde timp de patru zile vor fi prezentate tehnologii agricole, produse autohtone și soluții pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial. Vizitatorii vor putea consulta agenda evenimentului pentru a afla ce activități sunt planificate în…