De ce se zaharisește mierea este o întrebare deseori întâlnită atât din partea consumatorilor, cât și din partea apicultorilor. În acest material vom descrie metodele, care pot ajuta la prevenirea zaharisirii mierii.
Înainte de a detalia acest subiect, este bine să clarificăm ce este mai exact procesul de zaharisire/ cristalizare pentru mierea de albine. În primul rând, granularea sau zaharisirea mierii este în strânsă legatură de raportul dintre cele două zaharuri majoritare din miere, respectiv glucoza și fructoza. Cu cât procentul de fructoză este mai mare față de cel de glucoză, cu atât mierea se zaharisește mai târziu.
De exemplu, la mierea de salcâm, procentul de fructoză este cu 50% mai mare decat cel al glucozei, astfel acest sortiment de miere are capacitatea să rîmână în stare lichidă aproape 1-2 ani.
Procesul de zaharisire a mierii poate fi prevenit prin câteva metode:
Încălzirea mierii dizolvă cristalele inițiale embrionare; ele nu mai pot activa, prin urmare se va întârzia mult mai mult aceasta cristalizare;
Folosirea de acizi grași se aplică în modul următor: miere abia extrasă se amestecă cu o solutie de 3% acid izobutiric sau acid sorbic (substanța care se extrage din scorușul de munte).Oricare din aceste soluții păstrează mierea în stare lichidă timp de un an, dacă mierea este ținută la o temperatura de 15 grade Celsius, adică la temperatura camerei. Acizii sunt inofensivi și se folosesc deseori în industria alimentară. Se amestecă foarte bine cu mierea lichidă.
Roșcovele au în componența lor o substanță dulce, care dacă este dată în hrana albinelor în mici proporții, face ca mierea extrasă pur și simplu să nu mai cristalizeze.
Înghețarea bruscă a mierii cu anumite aparate, la -45 grade Celsius, este o metodă foarte rapidă. Mierea tratată în acest mod este sticloasă și nu mai cristalizează deloc dacă este ținută la rece. Înghețarea mierii se face progresiv și nu brusc. Pentru consum, se taie din blocul înghețat, cu un fierastrău, se ține în camera caldă pentru a se dezgheța.
Notă: Precizăm că tehnicile prezentate au ca scop îndrumarea apicultorului începător și nu reprezintă un sprijin în dezvoltarea unor metode ilicite de a prezenta sau comercializa mierea.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!