Articole

AIPA va implementa un nou mecanism de plată pentru întreținătorii de animale: plăți directe per cap de animal

„În anul 2021, AIPA va implementa un nou mecanism de plată pentru întreținătorii de animale și anume plăți directe per cap de animale. Prin această pârghie se urmărește atât sporirea numărului de exploatații zootehnice autorizate, ca urmare a înregistrării fermelor din rândurile deținătorilor casnici, cât și creșterea numărului de animale exploatate, ca urmare a stopării sacrificării animalelor și a interesului de a deține un număr mai mare de animale”, despre aceasta a informat în cadrul unui interviu pentru tribuna.md, directorul general al Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Vadim Curmei.

O altă noutate anunțată de AIPA pentru anul 2021 este susținerea Grupurilor de Acțiune Locală – abordarea LEADER. Abordarea LEADER este un instrument de dezvoltare rurală teritorială și face parte din politica de dezvoltare rurală a UE. Cadrul normativ prevede un astfel de stimulat, dar pentru implementarea acestuia este necesar, ca în perioada imediat următoare, să fie elaborat regulamentul cu privire la modul de implementare a abordării LEADER în Republica Moldova.

Totodată, va continua procesul de recepționare a dosarelor depuse prin mecanismul de plată a subvențiilor post-investiționale, subvenții în avans pentru dezvoltarea proiectelor start-up și pentru dezvoltarea rurală.

Sigur că, odată cu diversificarea domeniilor de subvenționare, majorarea statelor de personal este inevitabilă. În acest sens ne propunem să promovăm, cu insistență, majorarea numărului de angajați ai AIPA.

Pentru anul 2021, Vadim Curmei spune că au fost stabilite activități ambițioase, ce urmează a fi atinse prin efortul consolidat al întregii echipe.

Pentru perioada următoare, AIPA:

–   va lansa un nou mecanism de plată pentru întreținătorii de animale și anume plăți directe per cap de animale care au ca scop revitalizarea sectorului zootehnic;

–     va continua recepționarea dosarelor depuse prin mecanismul de plată a subvențiilor post-investiționale, subvenții în avans pentru dezvoltarea proiectelor start-up și pentru dezvoltarea rurală;

–    va implementa proiectul Twinning, ce va contribui la acreditarea AIPA de către partenerii din UE, pentru a recunoaște Agenția ca o instituție de plăți la nivelul UE, cu posibilitatea de gestionare a fondurilor UE;

–    va continua procesul de digitalizare prin conectarea sistemelor informaționale cu alte instituții abilitate, fiind direct orientate spre facilitarea procesului de depunere a cererilor de subvenționare;

–   va demonstra angajamentul pentru protecția datelor procesate. În acest sens se propune implementarea sistemului de management al securității informației conform ISO 27001:2013;

–      va asigura funcționalitatea Sistemului de Management al Calității ISO 9001:2015 și Sistemul de Management Anti-mită, ISO 37001:2016;

–    va identifica și încheia acorduri de cooperare cu parteneri cheie în vederea facilitării accesului producătorilor agricoli la finanțare;

–     va contribui la diversificarea și menținerea relațiilor interinstituționale, atât la nivel național precum și pe extern etc.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!