Articole

Alarmant. În Israel, au fost aruncate 2,5 milioane tone de mâncare în 2020

În 2020, în Israel, au fost aruncate 2,5 milioane tone de mâncare, ceea ce a implicat costuri de 6 miliarde de dolari, potrivit Raportului Anual al Risipei Alimentare făcut de ONG-ul Leket și Ministerul Mediului din Israel. Astfel, mâncarea aruncată înseamnă pierderi de 1.140 de milioane de dolari pentru fiecare gospodărie.

Potrivit statisticilor, aproximativ 35% din mâncarea produsă în Israel a ajuns la gunoi, iar jumătate din această cantitate era perfect comestibilă și ar fi putut să ajungă pe masa celor care chiar nu au ce să mănânce. În Israel, într-una din cinci gospodării există probleme legate de mâncare. Mai exact de lipsa ei. Jumătate de milion de familii sunt atât de sărace încât nu-și pot cumpăra suficiente alimente. Dintre acestea, 300 de mii nu-și pot cumpăra mâncare mai deloc, iar în toate aceste locuințe stau peste 800 de mii de copii.

Mâncarea aruncată presupune și costuri legate de poluare: încă un miliard de dolari care se adaugă la cele 6. Miliardul este legat de colectarea selectivă, poluarea aerului prin emisia a 5 milioane de tone de gaze de seră, adică 6% din emisiile produse de Israel, notează Mediafax.

Pandemia a agravat fenomenul

Pandemia nu a scăzut risipa alimentară. Ba chiar, spre deosebire de 2019, în 2020 pierderile provocate de risipa alimentară sunt mai mari cu 255 milioane de dolari. Israelienii au stat și au muncit mai mult de acasă, ca urmare au aruncat și mai multă mâncare.

În hoteluri și în clădirile de birouri, risipa alimentară a scăzut semnificativ. Pierderile asociate ei au scăzut în acest sector cu 700 milioane de dolari. În aprilie 2020, în plină pandemie, 1,2 milioane de israelieni au rămas fără loc de muncă. Până la finalul anului, 825 de mii dintre ei au rămas fără venituri, așa că numărul celor care pur și simplu nu au mai avut ce să pună pe masă a crescut cu 150.000 persoane.

Trecerea cursurilor în online a dus la distribuirea cu 60 milioane mese mai puțin pentru elevi, iar cantinele pentru săraci, în lockdown, au oferit și mai puțină mâncare – și-au scăzut cheltuielile cu 285 milioane de dolari față de 2019.

Unul dintre autorii raportului spune că risipa alimentară este pur și simplu o prostie economică. Sunt bani aruncați, familii rămase nemâncate, iar poluarea crește fără să aducă absolut niciun beneficiu la schimb.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!