Externe

Asociația Forța Fermierilor constată lipsa totală de transparență și predictibilitate în procesul adoptării legii bugetului pentru anul viitor

Author: AgroExpert
agricultori nemulțumiri buget - AgroExpert.md

În prezent,  agricultorii se confruntă cu neglijență crasă din partea comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe pe subiectul mărimii Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii.

În situația în care proiectul legii bugetului pentru anul 2023 a fost aprobat cu viteza luminii de către cabinetul de miniștrii și pentru finanțarea ramurii strategice în anul viitor se planifică de-facto doar circa 300 mil. de lei, asociația Forța Fermierilor imediat, pe data de 7 decembrie, a solicitat discuția problemei pe platforma parlamentară în cadrul comisiei abilitate.

Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii anual generează câteva miliarde lei investiții și mii locuri de muncă noi în sectorul agrar, ceea ce implicit majorează veniturile în buget. Din momentul obținerii statutului de candidat în Uniune Europeană la fermierii au apărut speranțe la accesarea din 2023 a fondurilor structurale europene pentru agricultură. Țările Europei de Est au reușit să modernizeze substanțial agricultura anume la faza de preaderare, având resurse financiare speciale de la UE. Cu părere de rău, reprezentanții fermierilor nu au avut posibilitatea să discute perspectiva subvenționării ramurii în anul viitor în condițiile micșorării drastice a finanțării, care urmează după un an plin de crize pentru sectorul agrar.

Forța Fermierilor a propus comisiei parlamentare pentru economie, finanțe și buget să organizeze întrunirea specială cu toate asociațiile ale agricultorilor doar pe proiectul legii bugetului. Însă vicepreședintele comisiei a tergiversat răspunsul și în final ne-a propus participarea într-o ședința cu toate asociațiile de business pe subiectul politicii bugetar-fiscale.

Considerăm poziția comisiei parlamentare drept una iresponsabilă. Nu avem nevoie de mimarea și bifarea unor consultări publice. Înțelegem foarte bine că asemenea consultări cu diferite organizații pe diferite subiecte nu vor avea nici un efect.

În acest context, cerem de la demnitarii de stat, salariați din impozitele noastre, respectarea principiilor transparenței la adoptarea actelor normative și ne rezervăm dreptul la alte acțiuni în cazul în care nu suntem auziți.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!