Articole

Au fost aprobate Cerinţele de calitate pentru preparate şi produse din carne

Guvernul, întrunit miercuri în şedinţă, a aprobat decizia cu privire la Cerinţele de calitate pentru preparate şi produse din carne. Documentul transpune mai multe acte ale Uniunii Europene în acest sens, modificate în anul trecut, transmite MOLDPRES.

Cerinţele de calitate pentru preparate şi produse din carne stabilesc reguli de ambalare, etichetare, transportare, pentru preparate şi produse din carne provenite atât din producţia autohtonă, cât şi din import. 

„Prezentele Cerinţe nu se aplică produselor fabricate în gospodării individuale pentru consum propriu, preparatelor şi produselor din carne fabricate în unităţile de alimentaţie publică, preparatelor şi produselor alimentare cu conţinutul de carne maximum 5%”, indică hotărârea Executivului.

Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării, iar controlul asupra executării acesteia se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!