Guvernul a aprobat decizia de a aloca, din Fondul de rezervă al Guvernului, un milion de lei Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru cheltuielile care vizează serviciile de broker vamal, de recepționare, de evaluare a cantității și a calității, de depozitare, păstrare, descărcare, încărcare și eliberare a motorinei.
Decizia a fost luată după mai bine de un an de la anunțul Bucureștiului de a oferi acest ajutor umanitar. Astfel, motorina promisă agricultorilor din R. Moldova va fi distribuită în curând.
„Ne propunem ca în cel mai scurt timp această motorină să ajungă pe teritoriul R. Moldova și să fie distribuită beneficiarilor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, în cadrul ședinței de Guvern.
Banii vor fi cheltuiți și pentru serviciile de transbordare a vagoanelor-cisterne cu motorină în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat și de lucrări de manevrare a acestora pe calea ferată a Republicii Moldova până la punctul de destinație, precum și pentru lucrările de descărcare a motorinei din vagoanele-cisterne și pomparea ei în rezervorul de primire.
Amintim că, Asociația Forța Fermierilor s-a arătat nemulțumită de faptul că motorina încă nu a ajuns la agricultori, în ciuda dosarelor depuse la AIPA de peste 1.500 de fermieri afectați de seceta din 2022. Aceasta a descris situația ca fiind „ridicolă”.
Citește și: Motorina română întârzie să ajungă. Forța Fermierilor: „Situația este ridicolă”
Ulterior, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a emis un comunicat în care precizează că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a recepționat 1.546 de cereri cu privire la solicitarea ajutorului umanitar extern acordat de către România.
Din totalul dosarelor depuse, 56 au fost respinse deoarece nu au întrunit criteriile de eligibilitate stabilite conform cadrului normativ. Astfel, la 1.490 de fermieri li se va atribui motorina - ajutor umanitar
Află și: MAIA: 1.490 de agricultori vor primi motorina acordată de România
În acest context, Agenția Rezerve Materiale se confruntă cu obstacole în găsirea unui ofertant pentru depozitarea celor 4.000 de tone de motorină din România. După două licitații publice anulate din lipsa de ofertanți, Agenția a inițiat trei proceduri de negocieri directe, dintre care două au eșuat.
„La 18 septembrie și repetat la 4 octombrie, curent, Agenția Rezerve Materiale a desfășurat două proceduri de licitații publice privind achiziționarea serviciilor de recepționare, depozitare și păstrare a 4000 tone de motorină, prin intermediul platformei „Achiziții.md”, care au fost anulate din motivul lipsei de ofertanți”, se arată în comunicatul emis de Agenția Rezerve Materiale.
Te-ar putea interesa și: Autoritățile nu au unde depozita motorina din România
Subiectul motorinei din România care trebuia să ajungă la agricultorii moldoveni a luat amploare după ce prim-ministrul Dorin Recean a declarat într-o emisiune că motorina română a ajuns la producătorii de cereale. De cealaltă parte, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” spun că nu au primit motorina promisă.
Citește și: A ajuns sau nu motorina din România la fermieri? Declarațiile Executivului vs Forței Fermierilor
„Și eu și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, am avut zeci de întâlniri cu acești producători de cereale și am convenit încă în luna august că trebuie să ne de-a o listă de fermieri care au vulnerabilități pentru ca să țintim cui acordăm banii. Această listă nici astăzi nu este oferită. Totodată, Guvernul României a alocat aproximativ 4 mii de tone de motorină și iarăși au mers la acești producători de cereale”, a susținut Dorin Recean în cadrul emisiunii.
Ulterior, Forța Fermierilor a emis o declarație în care a respins afirmațiile prim-ministrului. Potrivit Asociației, agricultorii nu au primit motorina promisă și nu cunosc când o vor primi.
„Regretăm enorm că prim-ministru a spus public ieri două lucruri false. Motorina acordată ca ajutor frățesc din partea României după apelul nostru la doamna Sandu, încă în noiembrie 2022, până în ziua de azi nu a ajuns la agricultori și nu se cunoaște când se va întâmpla acest lucru. Problema respectivă a fost abordată și la ultima întâlnire la Președinție”, se arată în reacția Asociației.
Recomandăm și: Fermierii cer de la Guvern clarificări privind acordarea motorinei din România
Reprezentanții Guvernului încă nu au venit cu o explicație în legătură cu distribuția motorinei din România către fermieri. Asta deși au fost contactați de mai multe ori de către AGROEXPERT.
Află și: Unde este motorina din România? Guvernul tărăgănează explicațiile