Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a discutat cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional (FMI) despre provocările și prognozele sectorului agricol, precum și despre accesul la finanțare, astfel, încât agricultorii să devină mai rezilienți în condițiile schimbărilor climatice.
Vladimir Bolea s-a referit la cheltuielile de producție, din cauza prețului mic la produsele agricole, care se atestă în regiunea Bazinului Mării Negre. De asemenea, acesta a menționat că până la război, agricultorii din Republica Moldova exportau în 26 de țări, iar în prezent, exportul s-a redus la doar 14 țări.
„Agricultura trebuie să devină un segment economic care să favorizeze dezvoltarea economică a țării. De aceea, vom pune accent pe comercializarea nu a materiei prime, ci a producției cu valoare adăugată. Ne propunem să creăm lanțuri valorice care vor schimba situația fermierilor. Și acest lucru e posibil, doar că, în scopul dat avem nevoie de linii de creditare cu un procent mic de rambursare și pe o durată de circa 7-10 ani. Asta ar fi o soluție, care le-ar oferi posibilitatea fermierilor să se dezvolte”, subliniază oficialul.
Totodată, au fost discutate problema asigurărilor în agricultură, principalele provocări cu care se confruntă sectorul și acordul de export a cerealelor din Ucraina.
„Agricultura are un potențial colosal, care nu este deocamdată valorificat pe deplin, iar odată cu schimbările climatice, acest sector are nevoie de o nouă abordare. Este vorba de ridicarea productivității, de cooperarea producătorilor, implementarea în practică a științei agricole, studierea riguroasă a culturilor, care urmează a fi cultivate în diverse zone. Investițiile în agricultură sunt necesare și acestea, cu siguranță, vor avea un rezultat economic pozitiv”, a subliniat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!