Zootehnie

Braconaj piscicol în perioada de prohibiție cu curent electric

Author: Andreea Busuioc
Braconaj piscicol în perioada de prohibiție: trei persoane sancționate - agroexpert.md

Trei persoane au fost surprinse practicând pescuit ilegal pe fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca, în perioada de prohibiție, folosind curent electric - metodă interzisă de legislația în vigoare și extrem de periculoasă pentru ecosistemele acvatice. 

În urma documentării cazului, persoanele au fost sancționate pentru încălcarea legislației de mediu și a regulilor de protecție a resurselor piscicole, în conformitate cu prevederile Codului Contravențional al Republicii Moldova.

Totodată, uneia dintre persoane, în posesia căreia a fost depistat un exemplar de pește inclus în Cartea Roșie a Republicii Moldova, i-a fost aplicată suplimentar sancțiunea prevăzută de legislația contravențională.

Valoarea totală a amenzilor aplicate constituie 12 500 lei. De asemenea, pentru prejudiciul cauzat resurselor piscicole, contravenienților le-a fost calculat și înaintat spre achitare un prejudiciu în sumă totală de 30 000 lei.

În calitate de corp delict au fost ridicate toate uneltele și dispozitivele utilizate la comiterea contravenției, inclusiv echipamentul destinat pescuitului prin electrocutare.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează că utilizarea curentului electric la pescuit reprezintă una dintre cele mai grave forme de braconaj piscicol, având un impact devastator asupra biodiversității acvatice și a procesului natural de reproducere a speciilor de pești.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!