În luna octombrie are loc finalizarea pregătirii familiilor de albine pentru iernare care constă în principal în activităţi legate de organizarea cuibului. În această perioadă, familia de albine încetează creşterea puietului, centrul cuibului fiind alcătuit din rame goale sau parţial goale. În acest sens, zilele însorite din luna octombrie ne permit o serie de intervenţii în cuibul familiilor de albine care au ca scop aranjarea cuibului pe fagurii necesari pentru o bună iernare şi îndepărtarea celor necorespunzători.
Când zilele sunt mai răcoroase şi albinele formează un ghem răsfirat (semighem), avem posibilitatea de a analiza mult mai precis puterea familiilor de albine şi în consecinţă necesarul de faguri pentru iernare, ţinând cont de faptul că albinele trebuie să ierneze pe fagurii cu cantitatea cea mai mare de miere pe care-i acoperă plus doi faguri cu miere marginali. De asemenea, pentru o bună dezvoltare la sfârşitul iernii şi în primăvară, când începe creşterea puietului, trebuie să avem în vedere şi păstrarea unor faguri cu păstură care vor fi încadraţi înainte de ultima ramă. Surplusul de faguri (goi, parţial cu miere, de culoare deschisă) va fi ridicat şi depozitat în corpuri de stupi, rastele sau dulapuri speciale, care să asigure păstrarea acestora pentru sezonul următor.
Ponta mătcilor se reduce considerabil (mătcile uzate nu mai au pontă sau se pot pierde) iar creşterea puietului în toate familiile de albine (în toate zonele ţării) se diminuează chiar şi în familii cu mătci tinere, acesta întinzându-se pe suprafeţe nu mai mari decât o palmă pe 2-3 rame din centrul cuibului. Din acest moment nu mai este indicată stimularea creşterii puietului deoarece aceasta se face în detrimentul albinelor doici din familii, albine ce se vor uza, nefiind apoi capabile să treacă peste iarnă sau să asigure în primăvară creşterea de puiet. Dacă vremea este favorabilă (temperaturi mari, un cules mediocru de întreţinere) sau familiile au mătci tinere, împerecheate în august sau la începutul lunii precedente, pe ramele cu faguri din centrul cuibului mai pot fi găsite suprafeţe mici cu puiet căpăcit foarte aproape de momentul eclozionării.
Oricum, pe măsura răcirii vremii la temperaturi mai mici de sub +8°C albinele se strâng în ghemul de iernare care se afânează desfăcându-se numai atunci când temperaturile exterioare cresc la +12°C . În lipsa puietului, temperatura ghemului se menţine în jurul valorii de 24-25 de grade. Creşterea de puiet are nevoie de temperatura de 34-35 de grade. Menţinerea acestei temperaturi se face cu consum de energie de către albine. Aceasta duce la o uzură mai mare comparativ cu situaţia când nu există puiet. De aceea este bine ca în familiile unde se vor găsi rame cu ouă proaspete, acestea să fie scoase (în a doua perioadă a lunii şi dacă temperaturile sunt scăzute).
Se consideră că zborurile albinelor tinere, proaspăt eclozionate care antrenează la zbor şi albinele mai vârstnice este un fenomen cu efecte benefice asupra iernării şi stării de sănătate a familiilor. De aceea apicultorii pricepuţi aleg o vatră de iernare însorită aşezând stupii cu urdinişurile spre sud într-un amplasament şi o poziţie care îi protejează de vânturile şi curenţii reci.
Lucrări de efectuat în această perioadă:
-
Organizarea cuibului (aranjarea fagurilor cu miere în funcţie de puterea familiei de albine şi tipul de stup, îndepărtarea fagurilor goi, parţial cu miere care sunt în surplus; Asigurarea rezervelor de hrană (1,5-2,5 kg miere căpăcită/fagure, de calitate (nu de mană) – 18 kg/familia de albine prin împrumutarea unor faguri cu miere de la alte familii mai puternice; Păstrarea în cuib a fagurilor mai închişi la culoare, dar nu vechi, care să menţină căldura cuibului pe timp de iarnă, cu celule de lucrătoare buni de ouat în prima parte a primăverii.
-
Unificarea familiilor temporare (ajutătoare) între ele sau cu alte familii de albine mai slabe. Surplusul de mătci poate fi păstrat ca mătci de rezervă pentru primăvară, prin iernarea în sistem bancă de mătci, într-o familie de albine orfanizată.
-
Fixarea gratiilor împotriva pătrunderii şoarecilor.
-
Stimularea şi supravegherea zborurilor târzii de curăţire.
-
Protecţia termică a familiilor de albine prin împachetări cu materiale izolante, salteluţe sau pernuţe peste podişor şi eventual unele împachetări laterale, după diafragmă, care să asigure şi absorbţia umezelii din stup şi circulaţia corectă a aerului.
-
Efectuarea de tratamente necesare, împotriva varroozei. Amplasarea pe fundul stupului a foii de control (hârtie albă, cerată, parafinată) care ne poate da informaţii despre modul cum iernează albinele şi gradul de infestare cu varroa. O alternativă la clasica foaie de control este fundul antivarroa sau fundul de control care permite examinarea a tot ce cade pe fund.
-
Conservarea fagurilor goi care se vor depozita în dulapuri speciale, corpuri de stup şi tratarea cu sulf pentru prevenirea găselniţei; continuarea lucrărilor de reformare a fagurilor vechi şi de recondiţionare a elementelor de stup care urmează să adăpostească familiile pentru iernare şi a celor de surplus.
-
Amenajarea perdelelor de protecţie din jurul stupinei împotriva vânturilor puternice, viscolului din timpul iernii, curenţilor reci etc.
-
De reţinut este faptul că pentru o bună desfăşurare a iernării, în condiţiile ţării noastre, familiile de albine au nevoie de o cantitate de cca 18 kg miere de calitate/ stup care va fi distribuită diferit în funcţie de starea familiilor de albine. La familiile puternice sau medii (care acoperă cel puţin 7-8 faguri cu albină) rezervele sunt aranjate astfel: în centrul cuibului se aşază faguri cu cel puţin 2 kg miere având în partea de jos celule goale pentru miezul ghemului, iar lateral acestora se aranjează fagurii în ordine crescătoare din punct de vedere al cantităţii de miere, terminând pe fiecare latură cu un fagure cu păstură şi unul plin cu miere. La familiile mai slabe (4-5 rame cu albină), sau când rezervele sunt insuficiente, cuibul se organizează central pe faguri care au cantitatea cea mai mare de miere, iar marginal acestora se aşează fagurii cu cantităţi din ce în ce mai mici de miere.
Este bine să ştim că …
- rezervele mari de polen în cuibul familiilor de albine înaintea iernării se constituie ca un semn de manifestare puternică a instinctului de roire în sezonul activ următor;
- albinele depun polenul numai în celule de lucrătoare fiindcă pentru a îndesa polenul au nevoie de un sprijin pe partea superioară a celulei, sprijin pe care nu-l oferă celulele de trântori care, se ştie că sunt construite cu un diametru mai amplu;
- albinele adună propolisul cu precădere toamna fixând cu ajutorul lui ramele, obturând crăpăturile pereţilor interiori ai stupului ceea ce elimină pătrunderea curenţilor reci în incinta stupilor fenomen foarte periculos care perturbă grav capacitatea de termoreglare a ghemului în timpul iernii;
- puietul poate muri în masă din cauza frigului sau a înfometării; din cauza locilor moare în zone limitate, mozaicate cu porţiuni de puiet sănătos sau aparent sănătos;
- asupra producţiei de miere şi ceară influenţează în primul rând calităţile (proprietăţile) ereditare ale maicii, vârsta ei, modul de îngrijire (întreţinere) a familiilor, abundenţa resurselor nectaro-polenifere şi condiţiile meteorologice care determină într-o măsură hotărâtoare profitul oricărei stupine.
Menţineţi puterea familiilor de albine prin asigurarea liniştei desăvârşite şi prin protejarea vetrei de stupină contra vânturilor şi curenţilor.
