Articole

CE: mai multe programe de sprijin pentru fermierii care adopta practici ecologice

Comisia Europeana a publicat o listă în care a inclus toate practicile agricole care ar putea fi sprijinite prin programele ecologice din viitoarea politică agricolă comună (PAC).

În cadrul reformei PAC, programele ecologice reprezintă un nou instrument, ce are rolul de a recompensa fermierii care aleg să implementeze măsuri legate de protecția mediului și acțiuni concrete în domeniul climei.

Viitoarea Politică Agricolă Comună va juca un rol vital în gestionarea tranziției către un sistem alimentar durabil și în sprijinirea fermierilor europeni pe tot parcursul acesteia. Programele ecologice vor contribui în mod semnificativ la această tranziție și la îndeplinirea obiectivelor Pactului verde.

Comisia a publicat Strategia „De la fermă la consumator” și Strategia în domeniul biodiversității în mai 2020.

Comisia Europeana și-a prezentat propunerile de reformă a PAC în 2018, introducând o abordare mai flexibilă, mai bazată pe performanță și pe rezultate, care ține seama de condițiile și de nevoile locale, sporind în același timp ambițiile la nivelul UE în ceea ce privește durabilitatea.

Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra pozițiilor lor de negociere privind reforma PAC la 23, respectiv 21 octombrie 2020, ceea ce a permis începerea trilogurilor la 10 noiembrie 2020.

Sursă: Stiriagricole.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!