Externe

Cel mai mare convoi de nave cu cereale urmează să plece din Ucraina

nava cereale Ucraina - AgroExpert.md

Ucraina se așteaptă ca cinci nave să sosească miercuri în portul său Ciornomorsk de la Marea Neagră pentru a încărca peste 70.000 de tone de produse agricole, cel mai mare convoi de până acum în cadrul unui acord de export de cereale mediat de ONU și Turcia, transmite Reuters.

Autoritatea Porturilor maritime din Ucraina a precizat că în nave vor fi încărcate grâu, porumb și ulei din semințe de soare.

Datorită acordului-cadru mediat de Turcia și ONU, Ucraina a reușit la începutul lunii august să reia exporturile din porturile sale de la Marea Neagră, care fuseseră blocate timp de cinci luni din cauza invaziei Rusiei începută la 24 februarie.

Autoritatea portuară maritimă a declarat că 24 de nave care transportau alimente au părăsit porturile ucrainene până în prezent în cele 17 zile de funcționare a coridorului de cereale.

"Astăzi ne așteptăm ca 5 nave să intre în portul Ciornomorsk, aceasta este cea mai mare cifră în timpul funcționării coridorului de cereale", a precizat Autoritatea Porturilor maritime din Ucraina.

Ucraina obișnuia să exporte lunar pe mare între 5 și 6 milioane de tone de produse agricole înainte ca invazia rusă să blocheze porturile ucrainene.

Kievul a declarat că speră să crească volumul lunar al exporturilor maritime la 3 milioane de tone în viitorul apropiat, pentru a vinde 18 milioane de tone de cereale rămase de la recolta de anul trecut și pentru a începe să vândă noile recolte.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!