Fitotehnie

Cerințele față de cultivarea cânepii industriale în UE

Author: Fiodorov Ilinca
Expert: Iurie Rija
Cerințele față de cultivarea cânepii industriale: Practica statelor UE

Cultivarea și comercializarea cânepii industriale este reglementată prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și Directiva 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre.

Astfel, este necesară respectarea mai multor cerințe.

  • cânepa brută încadrată la codul NC 5302 10 trebuie să aibă un conținut de THC de maximum 0,3 %;
  • semințele de cânepă destinate însămânțării trebuie să fie însoțite de o dovadă conform căreia conținutul de THC al soiului respectiv nu depășește 0,3 %;
  • semințele de cânepă care nu sunt utilizate pentru însămânțare pot fi importate numai cu autorizația țărilor UE, iar importatorii autorizați trebuie să prezinte dovada că semințele au fost plasate într-o stare care exclude utilizarea pentru însămânțare;

„Fermierii din UE care cultivă cânepă industrială sunt eligibili pentru plăți directe pe suprafață în cadrul PAC. Ei trebuie să îndeplinească atât condițiile standarde de eligibilitate pentru plățile directe, cât și cerințele suplimentare specifice pentru cânepă, astfel încât să se garanteze că nicio cultură ilicită nu primește sprijin prin PAC. Pentru obținerea subvenției, soiul de cânepă cultivat trebuie să aibă un conținut de THC mai mic de 0,3 %, iar semințele utilizate trebuie să se regăsească în Catalogul comun al soiurilor de plante agricole. În acest catalog sunt înregistrate 75 de soiuri de cânepă”, susține expertul în agro-market, Iurie Rija.

În țara de vecinătate cu Republica Moldova - România, la fel este cultivată cânepa industrială, deși procedura de autorizare a cultivării este percepută de fermieri, ca una riguroasă, care reprezintă o barieră în dezvoltarea ramurii respective.

„Reglementarea procedurii de comercializare a semințelor de plante oleaginoase, inclusive cânepa se aplică conform Ordinul nr. 150 din 22 iunie 2010 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre. Procesul de autorizare pentru cultivarea cânepii industriale poate părea complex, însă acesta este esențial pentru asigurarea conformității cu legislația în vigoare și pentru protejarea intereselor societății și ale consumatorilor”, mai spune expertul.

România

În acest sens, fermierii din România trebuie să urmeze mai multe etape pentru a obține licența necesară.

Prima etapă în procesul de autorizare este reprezentată de depunerea unei cereri la Direcția Agricolă Județeană. Această cerere este analizată de către autoritățile competente, dosarul este verificat cu atenție, luându-se în considerare aspecte precum suprafața destinată culturii, tehnologia agricolă utilizată și alte detalii relevante. Un alt pas important, care trebuie îndeplinit la demararea activității este prezentarea autorităților contractul cu procesatorul încheiat anticipat, conform căruia materia primă va fi livrartă spre prelucrare.

După obținerea aprobării inițiale, fermierii trebuie să treacă prin mai multe etape de monitorizare și testare pentru a asigura conformitatea cu standardele legale.

În timpul perioadei de vegetație, în special în faza de înflorire, se recoltează probe din cultură, care sunt trimise pentru analiză la Inspectoratul Teritorial pentru Controlul Semințelor. Aici se verifică conținutul de tetrahidrocanabinol- THC, substanța cu potențial narcotic. Este important ca nivelul de THC să se încadreze în limitele legale impuse, pentru a se asigura că variantele de cânepă cultivate nu depășesc nivelul maxim permis.

Un alt pas esențial în procesul de autorizare este reprezentat de testarea semințelor înainte de livrare. Aceste teste sunt efectuate Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească – filiala Blaj, pentru a realiza analizele necesare în ceea ce privește conținutul de THC. Pentru efectuarea analizelor, agentii economici/ persoane fizice cultivatori de cânepă completează formularul de analiză tipizat al Inspectoratului Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, iar probele care urmează să fie analizate trebuie să respecte reglementările legale. Laboratorul, după primirea dovezii privind plata contravalorii analizei THC, eliberează Raportul de încercare, care poate fi trimis prin poștă sau pe email, funcție de solicitarea beneficiarului.

„Legislația românească permite cultivarea doar a câtorva soiuri de cânepă care au fost certificate ca având un nivel de THC sub 0,2%. Printre aceste soiuri se numără Jubileu, Dacia, Diana, Zenit și Denise, care au fost dezvoltate de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Secuieni și sunt adaptate condițiilor climatice și de sol din România”, afirmă Iurie Rija.

Până la începutul anilor 1990, România se afla printre liderii europeni la această cultură. Suprafețele cultivate cu cânepă industrială ajungea până la 30 mii de ha, iar numărul unităților de procesare era de circa 25 de entități.

Ucraina

Legislația din Ucraina este și ea strictă în raport cu această cultură. Spre exemplu, în 2020 au fost initiate cereri de a autoriza cultivarea cânepii industriale pe o suprafață de 14,5 mii hectare, însă procedura de aprobare au trecut doar 2,28 mii hectare, sau 15,7%. În anul 2022 suprafața însămânțată a crescut până la 4 mii hectare, cu implicarea a unui număr de 30 de companii.

În anul 2024 în Ucraina a fost liberalizat și canabisul medicinal, dat fiind faptul că țara este în stare de război, iar după prognoze, după finalizarea agresiunii ruse, circa 800 mii de cetățeni pot suferi de afecțiuni de tulburări de stres post traumatic.

Astfel, în toamna anului 2022, autoritățile au prezentat rezultatele primului studiu privind starea psihologică a populației începând cu declanșarea războiului. Conform acestor rezultate, 40% dintre respondenți au declarat că au fost expuși la amenințări la adresa vieții din cauza bombardamentelor sau a fiind în zone de conflict; 16% au suferit pierderi de persoane dragi în război; iar 5% au trăit în ocupare sau captivitate.

Conform sondajului, cei mai afectați psihologic de consecințele războiului sunt cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele. Toate aceste traume au potențialul de a duce la dezvoltarea afecțiunilor psihiatrice legate de tulburări de stres - un risc identificat de Ministerul Sănătății din Ucraina la 57% dintre cei chestionați.

„În ciuda existenței aprobării din partea Statului a cultivării cânepii industriale în țările de vecinătate - România și Ucraina, fermierii din ambele state găsesc subiectiv aceste norme drept excesiv de stricte și limitative. La fel, în țările respective există unități de procesare a cânepii industriale- în România circa 4-5, în Ucraina - mai multe. Totuși, în Ucraina și România cânepa industrială se cultivă, pe când în R. Moldova această activitate nu este permisă. Fermierii tolerează reglementările existente, din considerentul rentabilității înalte a culturii. Astfel, conform companiei de consultanță analitică Pro-Consulting, un fermier ucrainean poate câștiga între $500 și $700 pe hectar doar din semințe de cânepă tehnică, iar adăugând prelucrarea trestiei va obține încă 2.000 de dolari pe hectar. În total, rentabilitatea producției atinge astăzi 50%”, a mai evidențiat expertul.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!