Cimbrul este o plantă erbacee, anuală. Denumirea științifică a speciei este Satureja hortensis. Florile şi frunzele proaspete sau uscate, sunt folosite la aromatizarea diferitelor preparate culinare şi în industria conservelor. Cimbrul prezintă interes din punct de vedere medicinal, fiind utilizat şi în industria cosmetică.
Cimbrul este un condiment care nu lipseşte din nici o bucătărie, plantă cultivată încă din antichitate. Mai întâi doar pentru virtuţile sale medicinale! Cimbrul este o plantă intens aromată, picantă, cu un gust proaspăt, piperat, aproape de cea a chimenului indian. Iuţeala unică a cimbrului a făcut să fie folosit ca substitut pentru piperul negru, în cazul celor cu intoleranţă la piper. În alimentaţie, cimbrul previne indigestiile fiind folosit la condimentarea unor mâncăruri greu digerabile, la aromatizarea salatelor de legume și a sosurilor ori la murături. Este utilizată doar partea superioară a plantei, cu ramurile tinere, nelignificate, tocmai de aceea perioada optimă de recoltare fiind cea în care cimbrul înfloreşte. Există două tipuri de cimbru, de cultură şi de grădină, ambele având calităţi curative în multe afecţiuni.
Cimbrul se dezvoltă foarte bine pe soluri mijlocii, fertile, bogate în calciu și cu apa freatică la adâncime mai mare. Terenul pe care se seamănă cimbrul trebuie abundent îngrășat cu gunoi de grajd la înființarea culturii, când se administrează și îngrășăminte complexe. Pentru a obține un răsărit uniform, patul germinativ trebuie să fie foarte bine pregatit.
Rădăcina este ramificată, iar partea centrală este profund dezvoltată în sol. Tulpina este erectă, lignificată şi puternic ramificată la bază, căpătând aspect de tufă, cu înălţimea de 30-40 cm. Planta prezintă rusticitate, se adaptează tuturor condiţiilor de cultură şi este foarte puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu. Specia preferă soluri bogate în humus, fertile, expuse la soare. Seminţele germinează la o temperatură minimă de 8°C, iar temperatura optimă de vegetaţie este de 20-25°C.
Cea mai bună metodă de înfiinţare a culturii este prin răsad. Semănatul se realizează în prima decadă a lunii martie, în brazdă, pentru a fi obţinut ca răsad la fir, în brazdă şi repicat în palete alveolare sau semănat direct în palete alveolare. De precizat că planta, în primele faze de vegetaţie nu are o talie viguroasă, în consecinţă nu are nevoie de un spaţiu mare de nutriţie. Plantarea în câmp se face în funcţie de zonă, după 20 aprilie.
În fermele familiale se obişnuieşte ca această specie să fie cultivată intercalat cu alte legume sau pe marginea rigolelor de irigat însă, cultivată pe suprafeţe mai mari în câmp, cea mai eficientă metodă de înfiinţare este cea pe teren modelat. Plantarea se realizează la următoarele distanțe: 70 cm între rânduri şi 25 cm între plante pe rând.
Cantitatea de sămânţă folosită pentru înfiinţarea unui hectar de cultură este de aproximativ 2 kg la varianta prin semănat direct, iar dacă se produce răsad, se utilizează o cantitate de aproximativ 500 g la unitatea de suprafață. Lucrările de îngrijire constau în praşile mecanice şi manuale pentru combaterea buruienilor şi afânarea solului şi aprovizionarea cu apă în funcţie de nivelul de precipitaţii. Producţia obținută variază între 4 și 5 t de plante uscate la hectar.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!
