Aproximativ 300 de vinuri produse de vinificatorii moldoveni au fost înscrise pentru a fi evaluate de un juriu specializat la cea de-a doua ediție a concursului național „Vinul Moldovei”. Astfel, cele 60 de companii vinicole reunite sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” au șanse ca produsele lor să fie incluse în ghidul specializat, elaborat la încheierea competiției, care va fi utilizat pentru promovarea și poziționarea pe piața locală și internațională.
Cea de-a doua ediție a Concursului național „Vinul Moldovei” va avea loc în data de 9 și 10 noiembrie și va fi organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu susținerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (RCRA).
Din juriul concursului fac parte 30 de experți străini și locali, care vor evalua calitățile organoleptice ale Vinului Moldovei, în conformitate cu regulile competițiilor internaționale de profil ale Organizației Internațională a Viei și Vinului (OIV).
Printre experții din străinătate care și-au confirmat prezența la Concursul național „Vinul Moldovei” sunt:
- Valeriu Cotea, România – președintele Comisiei de oenologie de la OIV, președintele Patronatului Viei și Vinului, membru al Academiei Române, Universitatea de Științele Vieții din Iași (IULS).
- Arina Antoce, România – profesor, doctor, expert și delegat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale la OIV (comisia Oenologie), expert degustător la concursurile OIV, vicepreședinte pentru cercetare al Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), membră de onoare a Academiei Internaționale de Analiza Senzorială în cadrul „Centro degli Studi Assagiatori”.
- Cintia Colibaba, România – expert degustător, doctor în viticultură și oenologie, cadru didactic la USAMV Iași, Membru al
- Alfred Stefan, România – degustător autorizat, membru al ADAR, juriu la numeroase concursuri locale și internaționale, consultant tehnic și evaluator al culturilor viticole.
- Anne-Wies van Oosten, Țările de Jos – jurnalistă specializată în vinuri și gastronomie, fondatoarea anne-wies.nl, diplomă WSET nivel 4, absolventă a Academiei din Austria, cu o teză despre dezvoltarea și viitorul turismului vitivinicol din Transilvania.
- Paul Robert Blom, Țările de Jos – expert în vinuri, broker, juriu la numeroase concursuri internaționale.
- Janna Meppelink, Țările de Jos – expert în vinuri, jurnalistă, buyer, membru al consiliului de conducere a Federație Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Vin (FIJEV), fondatoarea companiei de consultanță nomoh.nl
- Chan Jun Park, Coreea de Sud – directorul concursului „Asia Wine Trophy”, directorul conferinței „Asia Wine Buyers”, vicepreședintele Asociației Internaționale a Somelierilor din Coreea, fondator și membru al Clubului Scriitorilor de Vin din Coreea de Sud, editor executiv al revistei THE SCENT, membru al juriului în numeroase concursuri internaționale.
- Thomas Brandl, Germania – jurnalist, expert în vinurile din Europa de Est, scrie pentru „Meininger’s Weinwelt” și „Weinwirtschaft”, ambasador al „Concours Mondial de Bruxelles” și „World Bulk Wine Exhibition Amsterdam”.
- Wojciech Bonkowski, Polonia – Master of Wine, scriitor despre vinuri la nivel internațional, consultant pentru piața vinului, fondator al portalului specializat Winicjatywa, expert specializat în zonele vinicole din Italia, Grecia, Austria, Europa Centrală și de Est, juriu la competiția „Decanter World Wine Awards” și „50 Great Greek Wines”.
- Anna Godabrelidze, Georgia – directoarea Facultății de viticultură și oenologie la Universitatea Agrară, președinta Comisiei de Stat de degustare, fondatoarea și directoarea școlii de Vinuri Georgiene „Vinemo”, autoarea și gazda emisunii TV „Totul despre vin cu Anna Godabrelidze” de la postul Rustavi 2.
- Milos Michlovsky, Cehia – doctor în științe tehnice, profesor asociat, unul dintre cei mai de seamă experți cehi în domeniul viticulturii, participă adesea la comitetele de evaluare ale concursurilor de vinificație.
- Vladimir Striezenec, Slovacia – inginer, expert în vinuri, vinificator.
Competiția va acorda atenție specială vinurilor din soiuri indigene, din soiuri noi de selecție moldovenească, vinurilor obținute prin asamblarea acestora cu cele din soiuri europene, dar și băuturilor spirtoase de origine vitivinicolă.
Pe parcursul celor două zile de concurs, grupurile de experți, alcătuite din câte șapte membri, vor avea sarcina de a degusta zilnic, până la 50 de eșantioane de vin și până la 30 de eșantioane de băuturi spirtoase. Utilizând un sistem informatizat pentru colectarea datelor, rezultatele vor fi agregate eficient, iar vinurile care vor lua cele mai mari scoruri, vor fi apreciate cu medalii.
Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Vernisajului Vinului, ediția de iarnă.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!