Crescătorii de ovine și caprine au organizat, o adunare generală, pentru a analiza perspectivele de dezvoltare a sectorului, oportunitățile creării cooperativelor și viziunile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare în vederea îmbunătățirii politicilor în domeniu.
Fermierii au menționat că sunt mulțumiți de politicile inițiate de minister pentru dezvoltarea ramurii de creștere a ovinelor și caprinelor, precum și de mecanismul plăților directe per cap de animal. Argumentul lor este că în acest an, valoarea plății directe acordate unui fermier pentru fiecare cap de animal a fost majorată de către minister.
Astfel, dacă anul trecut, deținătorii de ovine și caprine primeau 500 de lei/per cap de animal, atunci în anul curent, statul le va oferi subvenții de 700 de lei/per cap de animal. De asemenea, plăți vor fi acordate și pentru mioarele și căprițele cu vârsta de cel puțin 3 luni. Valoarea plăților se ridică la 400 de lei.
„Pentru noi este important ca regulamentele de subvenționare să reflecte necesitățile întregului sector agricol. În ramura zootehnică sunt necesare investiții majore, pentru că aceasta trebuie revitalizată. Potențialul de producere și de vânzare poate fi sporit semnificativ, iar noi suntem interesați să subvenționăm plus valoarea. Recomandarea și insistența noastră este să vă adunați în cooperative. Acest mod de cooperare este subvenționat de către stat de până la 75% din investițiile pe care le realizați. Plus la aceasta, cheltuielile de producere devin mai mici și vânzările mai mari”, a declarat Vladimir Bolea.
De asemenea, oficialul a subliniat că următoarea măsură de sprijin pentru crescătorii de ovine și caprine va fi acordarea plăților per kilogramul de producție animalieră. În prezent, pe teritoriul țării, sunt înregistrate peste 270 de exploatații profesionale de animale din speciile ovine și caprine.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!