Creșterea mătcilor este cea mai importantă îndeletnicire a apicultorului, având în vedere că din această activitate sunt produse noi familii de albine. O matcă valoroasă este cea care atrage cu sine o familie de albine sănătoasă și o producție bună de miere. Unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din România, Cosmin Mesesan, considera că a începe să crești mătci de multiplicare este fără îndoială o etapă superioară în domeniul apicol și este bine să pornești pe acest drum atunci când ești pregătit.
„Aș putea spune că am început să cresc mătci de nevoie. Eram într-un pastoral și am văzut roiurile. M-am gândit că ar fi bine să pun accentul pe familii puternice, altfel nu voi reuși să mă extind cu stupii. A fost o perioada în care am învățat foarte mult, dar totul a decurs de la sine. Am în prezent peste 10 ani de experiență în multiplicarea mătcilor din rasa Albina Carpatina”, spune Cosmin Mesesan.
Perioada optimă pentru creșterea mătcilor
Producerea mătcilor începe practic odată cu vremea frumoasa, mai exact când în natură există un cules bun și albinele au capacitatea să hrănească așa cum se cuvine puietul. Calendaristic, perioada optimă este cuprinsă între mai și iulie. Este important ca în momentul în care se începe acest proces, familiile să dispună de un număr mare de albine tinere și de câte minim 7 faguri cu puiet.
Practic, familia de albine trebuie să aibă caracteristicile de performanță pe care ni le dorim.
Cât de importantă este selecția mătcilor
Stupina de multiplicare este important să fie formată din cele mai bune familii de albine. După un an se aleg cele mai performante familii și se recoltează larvele. Prolificitatea este unul dintre cei mai importanți factori pentru selecție.
„Eu în selecția mătcilor mă bazez în primul rand pe producția de miere. Apoi urmărim câte oua pe zi depune matca. Una prolifica ajunge la 2.000 de oua pe zi, circa 200.000 într-un sezon apicol. Ne uităm de asemenea și la trântori, deoarece aceștia au jumătate din caracteristicile genei. Fară îndoială sunt și aspectele legate de rezistența la boli, predispoziția la roit etc.”, explică apicultorul.
Creșterea mătcilor – metoda fară transvazare
Un procedeu aproape profesionist care nu o să dea niciodată greș, recomandat apicultorilor este procedeul „creștere fără transvazare”. Tehnologia descrisă și folosită de reputatul apicultor Zaharia Voiculescu este o îmbunatățire a unuia mai vechi (cunoscută în anii 50).