
Anul agricol 2024 a fost unul atipic pentru producătorii de fructe din Moldova, influențat de condiții climatice extreme. Atât viticultorii, cât și pomicultorii s-au confruntat cu dificultăți în timpul polenizării, temperaturi ridicate vara și precipitații abundente în timpul recoltei. Cu toate acestea, investițiile în tehnologii de protecție și adaptarea strategiilor de producție le-au permis fermierilor să mențină calitatea fructelor destinate piețelor de export. În cadrul Adunării Asociației Moldova Fruct am discutat cu doi producători care ne-au relatat despre situația lor din plantații și perspectivele pentru noul sezon.
Viticultura
Anul 2024 a fost unul dificil pentru producătorii de struguri din cauza condițiilor climatice extreme. Vlad Vedrașco, viticultor, explică impactul asupra recoltei:
„Anul 2024 pentru noi a fost un an, să zicem, bun, dar cu multe provocări. A fost un an atipic din mai multe puncte de vedere, în special din cauza condițiilor climaterice. În primăvara devreme am avut un timp ploios și rece, ceea ce a afectat polenizarea viței de vie și a dus la o scădere drastică a cantității de struguri la hectar. Apoi, în vară, am avut temperaturi extreme, ajungând la 47°C în plantație, iar seceta a fost severă.”
Dificultățile nu s-au încheiat aici. Perioada recoltei a fost marcată de precipitații excesive, ceea ce a dus la pierderi semnificative:
„Am avut o săptămână cu precipitații de aproximativ 400 mm pe metru pătrat, ceea ce este enorm. Chiar dacă roada părea promițătoare, recolta s-a redus cu 15-20%, în ciuda faptului că plantațiile noastre sunt protejate prin peliculă și sistem de tip pergolă italiană.”
Pentru 2025, producătorul își propune să îmbunătățească sistemele de protecție împotriva înghețului și să intensifice irigarea:
„Iarna 2024-2025 a fost slabă în precipitații, ceea ce ne determină să începem irigarea mai devreme și mai intensiv. Am instalat un sistem nou anti-îngheț în plantațiile noastre de struguri timpurii pentru a preveni problemele din primăvara devreme. Într-o lună vom instala și o peliculă de protecție împotriva ploilor și grindinei. Continuăm să ne dezvoltăm.”
Exportul rămâne direcția principală de vânzare pentru producător:
„Strugurii noștri merg 100% la export. Piața locală este prea volatilă pentru noi. Exportăm în România și în Uniunea Europeană, în special în Polonia și Germania. Deși prețurile au fost puțin mai mari față de anul trecut, ceea ce ne-a ajutat să compensăm pierderile de producție, nu putem să ne comparăm direct cu prețurile strugurilor din Germania, Grecia, Spania sau Italia, deoarece noi producem în mare parte struguri de masă negri, cu sâmburi, în timp ce producătorii internaționali au soiurile apirene.”
Cireșe
Și pentru cultivarea cireșelor anul a venit cu provocări similare. Vera Ciobanu subliniază că principalele dificultăți au fost polenizarea slabă din cauza temperaturilor ridicate și ploile abundente în timpul recoltei.
„Suntem o afacere de familie, activăm din 2018 și am plantat cireși importanți din Belgia, cu dorința de a oferi un produs de calitate pentru export. Anul trecut am avut două mari provocări. Prima a fost polenizarea slabă din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei. A doua provocare a fost recoltarea, afectată de ploile abundente. Din fericire, am investit într-o plasă anti-ploaie, ceea ce ne-a permis să salvăm o parte din producție și să o menținem la un standard înalt pentru export.”
În ceea ce privește anul 2025, incertitudinile climatice rămân o preocupare majoră:
„Nu putem estima exact cum va fi producția în acest an. Urmărim cu atenție evoluția vremii, pentru că există riscul ca temperaturile ridicate să ducă la o înflorire prea timpurie, iar apoi să apară înghețuri. Deocamdată, totul decurge bine, dar rămânem vigilenți.”
Chiar și cu aceste dificultăți, cireșele produse merg exclusiv la export:
„Producția noastră merge către Spania și Germania. Prețurile s-au menținut la un nivel acceptabil, ceea ce ne-a permis să acoperim costurile de producție. Totuși, încă nu am recuperat complet investițiile făcute.”
Precizăm că, peste 100 de producători de fructe și exportatori, alături de parteneri de dezvoltare și reprezentanți ai autorităților publice de resort s-au reunit, astăzi, la Adunarea Generală a Asociației Moldova Fruct, un eveniment anual de referință pentru sectorul fructelor din Republica Moldova.
În cadrul evenimentului, au fost prezentate realizările anului 2024, analizate dificultățile întâmpinate de membri și trasate direcțiile strategice de lucru pentru 2025.
„În ciuda investițiilor și a tehnologiilor moderne, sectorul fructelor din Republica Moldova a înregistrat, în 2024, o scădere a producției cu aproape 14%, fiind afectat de condiții climatice nefavorabile și politici nechibzuite, insuficient consultate cu reprezentanții sectorului fructelor. Aceste provocări pun în pericol dezvoltarea durabilă și competitivitatea sectorului. Totuși, Asociația și-a menținut poziția de lider, reușind să creeze un cadru legal mai favorabil pentru producători și exportatori. Pentru 2025, ne propunem să abordăm cu și mai multă hotărâre îmbunătățirea legislației esențiale pentru sector, susținerea măsurilor de intervenție, promovarea standardelor UE de calitate, inofensivitate și liberalizarea permanentă a exporturilor. Vom continua să identificăm noi piețe de desfacere, să consolidăm parteneriate internaționale și să acordăm suportul necesar îmbunătățirii cadrului legal. Doar prin colaborare cu autoritățile, partenerii internaționali și implicarea fiecărui membru, vom putea asigura viitorul sustenabil al sectorului”, a declarat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației.
Asociația Moldova Fruct reprezintă peste 290 de producători, exportatori și procesatori de fructe, și are drept obiectiv dezvoltarea întregului sector horticol.