Articole

De ce nu se irigă in România?

România ar putea să aibă, cel puțin teoretic, o producție vegetală dublă dacă toți fermierii ar putea să irige.

Acest lucru nu este posibil pentru zone importante din țară cum ar fi sudul țării sau din Moldova, pentru că nu există infrastructura de irigații necesară.

Paradoxal, sunt probleme chiar și acolo unde există această structură, însă de cu totul altă factură, scrie Agrimanet.ro.

Mai precis, fermierii nu au acces la infrastructura principală de irigații, deoarece au nevoie de acordul proprietarilor de teren pentru a putea face investiții în infrastructura secundară (ceea ce implică costuri de 2.500 euro – 3.000 euro/ha), foarte riscant în aceste condiții.

„Legislația lasă de dorit, deși se discută de mulți ani de acest lucru, pentru că te poți trezi în proasta situație să te apuci de lucru, să investești niște bani, să te apuci să faci investiții într-un teren care nu este al tău și apoi să vină un proprietar și să-ți zică că n-ai ce căuta cu treaba ta pe pământul lui. Trebuie reglate niște lucruri, pe de o parte accesul, iar pe de alta furturile din sistem care constituie o mare problemă în România”, a declarat la BucharestFoodSummit fermierul Nicolae Sitaru din Ialomița, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

El administrează circa 3.000 ha de teren agricol, care nu sunt irigate în lipsa infrastructurii de irigații. Pe vremuri, însă, circa 70% din acestea puteau fi irigate.

Tehnologie învechită

Ionel Arion, președintele Pro Agro, spune că trebuie să gândim “smart” de acum orice investiție în irigații. Nu de alta, dar folosim, încă, tehnologie care este depășită cu mult, cu aproape două generații.

„Foarte mulți fermieri au înțeles la ce s-a întâmplat anul trecut că fără a folosi apa pentru irigat în mare parte din partea de sud și Moldova nu se mai poate face agricultură care să îți genereze profituri. Statul ar trebui să facă infrastructura mare generală, iar fermierii acolo unde au sursă de apă vă garantez că vor încerca să facă investiții sau să gasească alte surse de finanțare pentru a face aceste investiții”, a declarat Ionel Arion la BucharestFoodSummit.

În acest an, au fost irigate 362 000 hectare, deși s-au încheiat contracte pentru 850.000 ha, potrivit datelor Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!