Articole

Decizia CSE: În orașul Cahul a fost autorizat comerțul ambulant

În Cahul a fost autorizat comerțul ambulant. În fiecare zi locuitorii vor putea procura produse alimentare direct de la agricultorii din raion.

Decizia a fost adoptată de Comisia Situații Excepționale a municipiului Cahul, luni. Astfel, începând cu 4 mai, în orașul Cahul se autorizează comerțul ambulant cu produse agricole vegetale pe str. Dunării 6.

Potrivit deciziei, piața va activa de luni până duminică, între orele 07:00-15:00, cu respectarea obligatorie a normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19. Comercianții sunt obligați să poarte măști și mănuși de protecție și să păstreze distanța socială de minim un metru. Conform deciziei Consiliului municipal Cahul pentru aprobarea taxelor locale, comercianții vor achita taxe pentru comerțul ambulant, colectate de administrația pieței centrale.

Reamintim că activitatea piețelor din Cahul a fost sistată la finele lunii martie. La început de aprilie, administratorii piețelor au cerut CSE Cahul autorizarea activității acestora. Ulterior, propunerea administratorilor a fost respinsă. În cele mai mari două piețe din mun. Cahul activau circa 800 de persoane.

Sursă: ziuadeazi.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!