Vremea călduroasă și lipsa precipitațiilor au afectat aproximativ șase milioane de măsline în regiunea Halkidiki, Grecia, potrivit producătorilor și experților. Astfel, mulți dintre măslini nu mai produc niciun fruct.
„Este o problemă pe care am constatat-o în special în ultimii cinci ani", a spus producătoarea de măsline din nordul Greciei, Zaharoula Vassilaki. Aceasta a explicat că este nevoie de una sau două luni de temperaturi scăzute pentru ca un măslin să se "odihnească... pentru a da mai târziu fructe.
La mijlocul lunii noiembrie, termometrul arată încă peste 15 grade Celsius, în Grecia, scrie digifm.ro.
„În acest moment, temperaturile ar trebui să fie de 10 grade. Anul acesta este deja pierdut și mă tem că la anul va fi la fel”, a precizat membru în Consiliul de administrație al Doepel, organismul profesional din Grecia pentru uleiul de măsline, Nikos Anoixas.
Spania, primul producător mondial de ulei de măsline, a cunoscut un an 2022 foarte dificil, iar seceta din acest an a agravat problema. În Italia, recolta din acest an este mai mică cu aproximativ 80%, potrivit producătorilor.
Agronomul şi directorul laboratorului de arboricultură la Universitatea Aristotelio din Salonic, Athanassios Molassiotis, a declarat că echipa sa a înregistrat o creştere a temperaturii cu două grade în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2022, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Asta a afectat mugurii de măslin, în special soiul din Halkidiki, care "au nevoie de temperaturi scăzute în timpul iernii.
„Am descoperit că mulţi măslini nu au înflorit şi deci nu au avut fructe”, a adăugat agronomul.
Regiunea Halkidiki este responsabilă pentru aproximativ jumătate din măslinele produse în Grecia. Potrivit camerei de comerţ locale, peste 20.000 de producători locali recoltează anual între 120.000 şi 150.000 de tone de măsline. De asemenea, peste 150 de firme activează în procesare şi comercializarea măslinelor şi peste 90% din produse sunt exportate la nivel mondial, ajungând până în Australia.
„Mă tem că situaţia se va înrăutăţi”, a mărturisit preşedintele camerei de comerţ locale, Yiannis Koufidis, subliniind că impactul economic asupra producătorilor de măsline a fost "enorm", cu pierderi de aproximativ 200 de milioane de euro numai în Halkidiki.
În aceste condiţii, Yannis Koufidis a precizat că producătorii din Halkidiki colaborează cu Universitatea Aristotelio pentru a pune la punct o varietate locală de măslin care să aibă nevoie de mai puţină vreme de iarnă.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!