Astăzi, 17 februarie, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a lansat apelul de depunere a dosarelor privind solicitarea subvenției în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Acestea vor putea fi depuse până la 20 mai, la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Dosarele vor fi recepţionate de AIPA, conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR).
Potrivit Regulamentului, eligibile pentru obținerea subvențiilor în avans sunt: unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I (sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10000 locuitori cu statut de rezident, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor) și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole.
Măsurile de sprijin prevăd îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale (1); renovarea și dezvoltarea localității rurale (2); diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole (3).
Valoarea maximă a sprijinului financiar acordat de stat pentru măsurile nr.1 și 2 reprezintă 80% pentru un proiect eligibil de până la 3 milioane de lei, iar pentru măsura nr. 3 - 50% pentru un proiect eligibil de până la un milion de lei.
Dosarele de solicitare a subvenției în avans vor fi depuse de către primar - pentru măsurile nr. 1 și nr. 2 și de către administrator/reprezentantul legal - pentru măsura nr. 3, conform Regulamentului, la secția/serviciul teritorial al AIPA din aria în care solicitantul își are sediul juridic și în care va efectua investiția.
Pentru fiecare dintre măsurile menționate, alocația financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de până la 5%, ce reprezintă cca 50 milioane de lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2020.