Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră şi chiar au ajuns la un acord în acest sens care urma să fie anunţat public de Ankara, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât Kievul s-a retras brusc, scrie Digi24.
Potrivit surselor, care au vorbit sub protecția anonimatului, acordul a fost convenit în martie „pentru a asigura securitatea navelor comerciale în Marea Neagră” şi, deşi Kievul nu a dorit să-l semneze formal, şi-a dat asentimentul ca preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan să-l anunţe pe 30 martie, înaintea alegerilor municipale care aveau apoi să fie un eşec pentru formaţiunea lui Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).
„Chiar în ultima clipă, Ucraina s-a retras brusc şi acordul a picat”, spune una dintre cele patru surse citate, celelalte trei confirmându-i versiunea.
Nu este clar ce a determinat Kievul să se răzgândească. Rusia, Ucraina şi Turcia nu au comentat deocamdată oficial această relatare. Turcia s-a implicat activ în exporturile cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim securizat în Marea Neagră, în virtutea unui acord mediat de ONU.