Asociația „Moldova Fruct” în parteneriat cu Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova anunță selectarea companiilor interesate să participe la Expoziția Internațională Macfrut 2024. Aceasta se va desfășura în perioada 8-10 mai 2024, la Rimini, Italia în cadrul standului de țară: Moldova un gust deosebit.
Anul acesta, expoziția va găzdui un simpozion internațional axat pe producerea și comercializarea strugurilor de masă. În cadrul acestuia vor fi abordate subiecte precum:
- programe genetice de ameliorare și soiuri noi potrivite pentru diverse medii;
- sisteme de cultivare și protecție;
- inovații privind tehnicile de precizie;
- soluții de păstrare, prelucrare și management al calității post-recoltare;
- aspecte comerciale, piețe de desfacere și preferințe ale consumatorilor.
Mai multe informații despre eveniment găsiți aici.
Taxa de înregistrare la Macfrut 2024 este de 7.000 de lei. Suma este nerambursabilă și va fi achitată în cazul în care compania este selectată. Cheltuielile de cazare și transferul de la expoziție la hotel pentru participanți vor fi acoperite de organizatorii expoziției.
Vor fi alese maximum 7 companii, care vor întruni următoarele criterii:
- Este membru al Asociației Moldova Fruct;
- Deține certificatele corespunzătoare (Global G.A.P./ GRASP/ IFS/ BRC / SMETA);
- Pregătire suficientă pentru export în UE și Orientul Mijlociu:
- Disponibilitatea loturilor comerciale de fructe conform cerințelor de calitate înaintate de importatori;
- Infrastructură post-recoltare și soluții de ambalaj moderne;
- Abilități de comunicare în limba engleză, cunoștințe tehnice necesare (prețuri, logistică, proceduri) și împuterniciri de negociere cu potențialii parteneri comerciali;
- Materiale promoționale (cărți de vizită, site web, broșură, adresă de e-mail corporativă).
- Se obligă să furnizeze informații relevante referitoare la rezultatele participării: numărul de contacte stabilite, valoarea produselor exportate ca urmare a participării la expoziție, lecțiile învățate/idei inovative/sugestii de îmbunătățire care vor fi împărtășite cu producătorii din sector în cadrul unor evenimente tematice;
- Contribuie cu resurse financiare pentru costurile neacoperite de partenerii de dezvoltare;
- Nu are restanțe financiare față de Asociația Moldova Fruct.
Criterii preferabile, dar nu obligatorii:
- Experiență în exportul pe piețele din UE și Orientul Mijlociu, precum și intenția fortificării relațiilor de comerț sau a stabilirii de noi parteneriate;
- Plan de marketing și dezvoltare a exporturilor.
Prioritate vor avea companiile care nu au beneficiat anterior de suport în aspecte de marketing din partea Asociației și companiile care dețin plantații de struguri de masă și infrastructură de post-recoltare proprie.
Companiile interesate pot aplica aici, până pe 7 februarie.