Criza forței de muncă din domeniul zootehnic din Iași ar putea fi rezolvată cu ajutorul angajaților din afara țării chiar în viitorul apropiat. Asta speră și fermierii care spun că din cauza lipsei de personal au vândut o parte din animale și vor continua să facă asta dacă nu primesc ajutoare. Aceștia au primit promisiuni de la oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale că problema va fi soluționată curând. „De la București ne-au zis că vor aduce străini care ne vor ajuta în ferme”, spune unul din fermierii din județ.
Problemele privind angajații din domeniul zootehnic din Iași, dar și din țară au fost discutate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de către cei care se confruntă cu această situație. Cei mai afectați sunt crescătorii de animale care susțin că au nevoie de ciobani, angajați necalificați sau chiar și ingineri. Lipsa personalului i-a determinat să facă presiuni pentru a fi ajutați de autoritățile centrale sau locale.
„Noi am discutat mai întâi despre programul cu lâna. Pentru că mulți alți colegi din țară au probleme, nu găsesc angajați, am pus pe masă și problema asta. De la București ni s-a promis că în martie-aprilie cel târziu vom avea angajați străini în ferme. Pentru cei care au oi ar fi nevoie de vreo o mie de persoane. Mai sunt și ceilalți fermieri, cu ferme de vaci sau capre, care au nevoie”, susține Mihai Apreotesei, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Iași.
„Să vină să muncească”
Unul dintre crescătorii de ovine din județ care de aproape 5 ani se confruntă cu lipsa ciobanilor spune că le oferă toate condițiile dacă vin să lucreze la el în fermă. Acesta are 30 de ani de experiență în oierit și spune că toți ciobanii care au lucrat în ferma lui au plecat în străinătate pentru salarii mai mari
„Eu am nevoie de unu-doi ciobani. Acum mă ocup cu soția și cu copilul de toate. Băiatul e la școală, trebuie să învețe, nu mă poate ajuta tot timpul. Am avut 500 de oi, am rămas cu 300. Dacă nu găsesc până la Paște ajutoare, vând tot. Avem nevoie să înceapă munca în ferme, altfel vindem tot și ne găsim altă ocupație. Spun că în străinătate sunt plătiți mai bine. Dar am și eu rude acolo și știu cum stă treaba, nu e așa de bine pentru toți. Eu le plătesc și un salariu mai bun, numai să vină să muncească, să-i învăț ciobănie”, spune fermierul.
Programele derulate de stat nu stimulează angajații
Specialiștii din domeniu susțin că un program care ar ajuta fermierii este cel derulat de stat.
„Programul de stimulare a angajării tinerilor în mediul rural este unul care poate stimula forța de muncă din acest domeniu. Am observat că peste tot, în orice domeniu, sunt locuri de muncă, însă nu se ocupă. Fermierii spun că au nevoie și de ingineri, nu doar de muncitori necalificați. Noi le stăm la dispoziție cu orice informații au nevoie. Dacă nici banii oferiți în cadrul programului nu stimulează angajații, atunci singura soluție rămân angajații din afara țării”, susțin reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași.
În cadrul programului derulat de stat s-au înscris doar doi fermieri din județ.
Crește numărul străinilor ce vor fi angajați în firmele din Iași
Anul trecut, Ministrul Muncii susținea că vrea să aducă în România 30.000 de lucrători din afara Uniunii Europene, mai mult cu 10.000 față de anul trecut. Aceștia ar urma să lucreze atât în domeniul agricol, cât și cel al construcțiilor. În Iași sunt câteva firme care au angajat străini, în special asiatici, care lucrează pe șantiere. Dacă în ultimii doi, în Iași au fost angajate doar câteva zeci de persoane din afara țării, numărul lor va crește semnificativ în acest an, fiind de cel puțin 1.000 de persoane.