Asociația Forța Fermierilor cere de la Guvern clarificări referitor la motorină română. Într-o declarație de presă, membrii asociației declară că la data de 13 noiembrie AIPA a totalizat lista fermierilor eligibili și cantități de motorină, care revine per hectar afectat. Totuși, agricultorii nu și-au primit încă ajutorul promis.
„Vă amintim că în noiembrie 2022, după întâlnirea cu Consiliul organizației noastre, doamna Președintă s-a adresat către România cu solicitarea unui ajutor umanitar în forma de motorină pentru agricultorii din Moldova. Doar peste 3 luni executivul nostru a semnat un demers oficial în adresa Guvernului României cu rugămintea acordării combustibilului.
După protestul din iunie 2023 a fermierilor, Ministerul Agriculturii a acceptat ideea ca motorină română să fie repartizată producătorilor agricoli, care au fost afectați de secetă în 2022. A urmat procedura elaborării Regulamentului privind modalitate de repartizare, după care până la 30 septembrie 2023 peste 1500 de agricultori micro și mici au depus dosare la Agenția Intervenții și Plăți pentru Agricultură”, susțin reprezentanții.
Citește și: A ajuns sau nu motorina din România la fermieri? Declarațiile Executivului vs Forței Fermierilor
Amintim că, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că din luna august s-a cerut o listă de fermieri cu vulnerabilități, iar motorina din România a ajuns la producătorii de cereale.
„Și eu și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, am avut zeci de întâlniri cu acești producători de cereale și am convenit încă în luna august că trebuie să ne de-a o listă de fermieri care au vulnerabilități pentru ca să țintim cui acordăm banii. Această listă nici astăzi nu este oferită. Totodată, Guvernul României a alocat aproximativ 4 mii de tone de motorină și iarăși au mers la acești producători de cereale”, a susținut oficialul.
Te-ar putea interesa și: Protestul agricultorilor se amână. Tehnica agricolă pleacă din capitală
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!