Externe

Fermierii polonezi au amânat protestul: Revendicările vor fi îndeplinite

Author: AgroExpert
fermieri polonezi protest suspendat - agroexpert.md

Fermierii polonezi au suspendat protestul de la granița cu Ucraina, acțiune ce a blocat punctul de frontieră Medyka-Shegini. Începând de pe 7 ianuarie, traficul camioanelor dinspre Ucraina spre Polonia s-a reluat, iar fermierii vor primi subvențiile promise și impozitele nu vor fi majorate.

Este pentru a doua oară când fermierii polonezi suspendă acțiunea de blocare a frontierei la Medyka, dar de data aceasta a fost semnat un protocol scris cu Ministerul Agriculturii care și-a asumat să îndeplinească revendicările producătorilor agricoli.

Acord între fermieri și Ministerul Agriculturii pentru deblocarea vămii Medyka

Pe 6 ianuarie, ministrul agriculturii Czesław Siekierski și conducătorul voievodatului Podkarpackie, Teresa Kubas-Hul, s-au întâlnit cu fermierii protestatari. La negocieri, producătorii agricoli au fost reprezentați de Roman Kondrów, scrie agrointel.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Polonia, ministrul Siekierski a acceptat și va implementa toate cele trei cerințe ale fermierilor:

  • lansarea subvențiilor pentru porumb în valoare de 1 miliard PLN (circa 230 de milioane de euro);
  • creșterea creditării pentru împrumuturile de lichiditate cu 2,5 miliarde PLN (circa 574,7 milioane de euro);
  • menținerea nivelului impozitului agricol la nivelul anului 2023.

Pentru ca cerințele să fie implementate efectiv, este necesar să se adopte reglementări naționale adecvate și să se obțină acordul Comisiei Europene în cazul ajutoarelor financiare (subvenția la porumb și creșterea creditărilor garantate de stat). Liderul fermierilor care protestează, Roman Kondrów, a declarat că odată cu semnarea acordului, protestul este suspendat pentru timpul necesar pentru finalizarea procedurii legislative.

Polițiștii de frontieră ucraineni au primit informații de la colegii lor polonezi că protestul s-a încheiat la ora locală 21:00.

Amintim că, fermierii polonezi au reluat blocada din fața postului de trecere a frontierei cu Ucraina de la Medyka (sud), deoarece susțineau că nu au primit o asigurare scrisă din partea premierului Tusk că solicitările lor vor fi îndeplinite.

Citește și: Agricultorii polonezi reiau protestul la granița cu Ucraina

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!