Articole

Franţa va permite accesul lucrătorilor sezonieri din alte state UE în anumite condiţii

Angajaţii sezonieri din ţările Uniunii Europene vor putea merge în Franţa dacă obţin un contract de muncă şi respectă măsurile sanitare impuse în contextul pandemiei, anunţă ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume.

"Agricultura Franţei are nevoie de forţă de muncă sezonieră, necesarul era de 40.000-50.000 de salariaţi în aprilie, este de 100.000 luna aceasta, este o adevărată problemă. În zilele următoare, forţa de lucru străină va putea fi aici, cu garanţii de securitate care vor permite agriculturii franceze să producă şi să vândă produse. Premierul a arbitrat acest lucru luni, iar planul va fi anunţat mâine", a subliniat ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume.

FNSEA, principalul sindicat din agricultură, a cerut Guvernului Franţei pe 11 mai să permită venirea muncitorilor sezonieri din alte state membre ale Uniunii Europene.

Sursă: tvrmoldova.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!