Moldova

Gavrilița: Interdicția exportului de porumb, consecința datelor incorecte

Prim-ministra Natalia Gavrilița declară că decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind interzicerea exportului de porumb a fost luată în baza datelor oficiale, prezentate de producători, cu privire la stocurile de care dispun.

Totodată, aceasta a mai adăugat că la moment, au loc discuții cu agricultorii, pentru a găsi o soluție, și că nu exclude revederea hotărârii CSE, dar cu o condiție, transmite Unimedia.

Prim-ministra a venit cu o reacție, după ce deputații BCS, dar și reprezentanți ai Platformei DA, au criticat decizia CSE privind interzicerea exportului de porumb. 

„Discutăm cu acești producători, noi ne-am condus de cantitățile declarate oficial. Iată că vedem consecințele, atunci când nu există date corecte, furnizate statului. Vom discuta și vom vedea care sunt soluțiile”, a menționat Natalia Gavrilița.

Șefa Guvernului a precizat că decizia CSE ar putea fi revizuită, dar cu o condiție.

„Vedem care este soluția, credem că trebuie să existe și anumite condiționalități, pentru evidența corectă a stocurilor, ca să nu ne ponemim în situația când datele oficiale ne arată una și ne trezim că realitatea este alta”.

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Radu Mudreac susține că decizia CSE de a interzice exportul de porumb este una greșită și solicită anularea acesteia, cât timp în țară sunt cantintăți mari de porumb, iar agricultorii, lipsiți de surse financiare pe care le-ar fi putut obține în urma exportului acestuia, riscă să nu-și mai poată prelucra pâmânturile. Critici au venit și din partea fostului deputat al Platormei DA, Alexandr Slusari.

La începutul lunii martie, Asociația Forța Fermierilor și-a exprimat „dezacordul categoric” privind decizia Comisiei Situației Excepționale de a interzice exportul porumbului și a calificat-o drept „o lovitură economică în adresa agricultorilor”. Asociația a adresat o scrisoare deschisă către prim-ministra, Natalia Gavrilița, prin care cere anularea hotărârii CSE.

Pe lângă grâu și zahăr, de la 1 martie 2022 a fost interzis exportul din Republica Moldova a porumbului și derivatelor acestuia, cu excepția semințelor de porumb destinate însămânțării. Decizia a fost luată la data de 27 februarie, de Comisia pentru Situații Excepționale.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!