Articole

Guvernul va continua să sprijine și să ofere facilități agricultorilor

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, s-a întâlnit, în după amiaza zilei de ieri, cu agricultorii din Ștefan Vodă și Căușeni, care protestau pe traseul național Căușeni-Chișinău. În discuțiile cu agricultorii, ministrul a vorbit despre Planul de acțiuni elaborat pentru a atenua impactul secetei și al calamităților naturale înregistrate în anul curent.

„Au fost identificate acțiuni pe termen scurt și mediu, care au scopul de a susține producătorii agricoli în condițiile dificile din perioada curentă. Guvernul prin asumare de răspundere a alocat în Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural surse financiare în sumă totală de 100 milioane de lei. Bani ce vor fi alocați prioritar pentru agricultorii din cele mai afectate de secetă localități din țară. Regulamentul pentru distribuirea mijloacelor financiare a fost remis pentru examinare instituțiilor guvernamentale și asociațiilor agricole de profil. Au fost adoptate două programe de suport pentru mediul de afaceri: Programul de subvenționare a dobânzilor și Programul de rambursare a TVA prin prisma Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative", a menționat Ion Perju.

De asemenea, ministru susține că a fost aprobat proiectul de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură, ce are drept scop susținerea agricultorilor ce au înregistrat pierderi din cauza condițiilor climaterice.

„Proiectul de Lege prevede majorarea nivelului de subvenționare a primelor de asigurare de la 50% la 70% și extinderea domeniului de acțiune al legii prin oferirea posibilității de asigurare subvenționată atât a cantității, cât și a calității recoltei culturilor agricole. Totodată, a fost organizată o ședință comună cu reprezentanții băncilor comerciale din țară, unde s-au discutat modalitățile de sprijin pentru agricultorii creditați și afectați de seceta hidrologică din anul curent. În perioada următoare, Băncile vor genera soluții optime privind reeșalonarea creditelor fără aplicarea penalităților de întârziere și a comisioanelor pentru prelungirea creditelor”, a subliniat ministrul în discuțiile cu agricultorii.

În aceeași ordine de idei, ministrul i-a îndemnat pe agricultori la un dialog constructiv și a răspuns la întrebările acestora.

La rândul lor, agricultorii au precizat că au nevoie de suportul statului pentru a reuși să depășească provocările din acest an agricol și sunt dispuși să coopereze. De asemenea, aceștia au rămas mulțumiți de discuțiile cu ministrul. După dialogul părților acțiunile de protest au luat sfârșit.

Amintim, la finele săptămânii trecute, ministrul Ion Perju a efectuat o vizită de lucru în raionul Ștefan Vodă, pentru a evalua impactul secetei și al calamităților naturale asupra culturilor agricole din regiune. În cadrul vizitei oficialul a purtat discuții cu producătorii agricoli din localitățile Copceac, Volintiri și Ștefănești și cu reprezentanții administrației locale despre cele mai stringente probleme cu care se confruntă agricultorii în perioada campaniei de recoltare a cerealelor și  soluțiile de suport din partea statului.

Sursă: madrm.gov.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!