Articole

Hotărârea privind asigurarea subvenţionată în agricultură va fi publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea Guvernului de a aproba şi prezenta Parlamentului spre examinare proiectul de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură va fi publicată în Monitorul Oficial de vineri, 31 iulie, transmite MOLDPRES.

Această lege are ca scop stimularea producătorilor agricoli în asigurarea intereselor patrimoniale împotriva riscurilor specifice activităților agricole și protejarea intereselor acestora în procesul de asigurare.

De asemenea, legea va reglementa relaţiile dintre asigurători şi producătorii agricoli, care apar în procesul asigurării în agricultură, precum și relațiile care se stabilesc între aceștia, pe de o parte, și autoritățile publice, pe de altă parte, în legătură cu subvenţionarea de către stat a primelor de asigurare.

Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju, sectorul agricol este foarte vulnerabil la calamităţile naturale, iar asigurările în agricultură reprezintă un mecanism viabil de lungă durată, susţinut de stat, care va proteja fermierii. 

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!