Suntem în mijlocul verii, iar agricultorii care cultivă tot soiul de pomușoare îşi culeg de pe ogoare roadă. Și culesul afinelor este în toi. Fermierii spun că recolta din acest an este bună, iar spre deosebire de alte pomușoarele acestea au fost mai rezistente la condițiile meteo nefavorabile.
”Tufele sunt atât de încărcate, încât stau chiar aplecate la pământ. Putem să luăm chiar și jumătate de kilogram dintr-o tufă”.
Tudor Zaharia, un fermier de 29 de ani, din satul Pitușca, raionul Călărași, deține un hectar de afine. Agricultorul spune că în acest an recolta este bogată, asta deși plantele sunt la prima roadă. De pe jumătate de hectar, bărbatul se așteaptă să culeagă 400 de kilograme de fructe.
”La noi nu au fost așa strașnic, ploi mari nu au fost, gheață nu a fost. Roada este foarte bună, este dulce, pomușoara este mășcată”, a spus Tudor Zaharia, agricultor.
Agricultorul are trei soiuri de afine pe care le-a adus din Ucraina, acolo unde a şi învățat cum să aibă grijă de o astfel de plantație. Tudor Zaharia a investit în afacere circa 15 mii de euro, iar pe viitor dorește să-şi extindă businessul.
”Trebuie irigare. O irigare foarte bine pusă la punct. Foarte mult iubește apa și pământul lut nisipos. Vrem să ne extindem până la cinci hectare. Pe viitor ne gândim și la un export în alte țări. Acum doar cu ceea ce avem ne menținem pe piața locală”, a zis Tudor Zaharia.
Și pe tarabele din piețe au apărut afinele. În ciuda faptului că un kilogram costă 250 de lei, comercianții nu se plâng de lipsa clienţilor.
”Sunt din regiunea Nisporeniului. Avem cumpărători de anii precedenți, care știu că ele sunt. Nu vindem, mă rog, sute de kilograme. Cinci, șase, șapte până la zece kilograme."
Agricultorii spun că în plin sezon prețurile vor mai scădea, până la 150 de lei kilogramul. Afinele sunt foarte bogate în vitamine. Medicii ne recomandă să mâncăm câte 150 de grame de pomuşoare pe zi pentru o imunitate bună.