Articole

Invazie de lăcuste în mai multe țări din Africa de Est (video)

ONU solicită acţiuni imediate în Africa de Est, unde mai multe ţări se confruntă deja cu efectele devastatoare ale celei mai mari invazii de lăcuste din ultimii 70 de ani.

Kenya se află sub invazia celui mai mare „nor” de lăcuste de deşert din ultimii 70 de ani. Milioane de insecte plutesc în aer, distrugând terenurile agricole şi condamnând regiunea deja vulnerabilă să flămânzească.

Aproximativ 70.000 de hectare de teren sunt deja infestate. „Chiar şi vacile se întreabă ce se întâmplă”, a spus Ndunda Makanga, care a petrecut vineri ore întregi încercând să alunge lăcustele de la ferma sa. „Porumb, sorg, mazăre…au mâncat tot.”

Un singur roi poate fi format din până la 150 de milioane de lăcuste pe kilometru pătrat de teren agricol, au transmis autorităţile regionale, menţionând că în nord-estul ţării a fost identificat un roi deosebit de mare, ce măsoară 60 km. lungime şi 40 km. lăţime.

La sosirea ploilor din martie, este de aşteptat ca numărul lăcustelor să crească şi mai mult, chiar şi de 500 de ori, înainte ca vremea uscată din iunie să readucă totul la normal, declară Naţiunile Unite. „Trebuie să acţionăm imediat”, a adăugat David Phiri de la Organizaţia Naţională pentru Alimentaţie şi Agricultură a ONU.

Kenya are nevoie de mai mult echipament de pulverizare pentru a suplimenta cele patru avioane care zboară în momentul de faţă şi încearcă să domolească invazia. De asemenea, oficialii au nevoie şi de o aprovizionare constantă cu pesticide, a declarat Francis Kitoo, responsabil cu sectorul agricol într-o zonă din sud-estul Keniei. „Nu am văzut niciodată un număr atât de mare de lăcuste”, a mai spus el, adăugând că acestea vor depune ouă şi se vor înmulţi curând. Lăcustele mănâncă nutreţ pentru animale, o sursă crucială de trai pentru familiile sărace, care acum îşi fac griji despre cum vor achita taxele şcolare ale copiilor lor.

Invazia se datorează schimbărilor climatice care au contribuit la condiţii de reproducere „excepţionale”, potrivit omului de ştiinţă Abubakr Salih Babiker. Chiar înainte de acest focar, aproape 20 de milioane de oameni s-au confruntat cu niveluri ridicate de insecuritate alimentară în toată regiunea est-africană, provocate de secetele periodice şi de inundaţii.

Sursă: Agrointel.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!