Moldova

La ce etapă sunt consultările pentru desemnarea noului premier

Author: Chantali Bulgac
La ce etapă se află desemnarea noului premier și când vom afla? - agroexpert.md

Numele viitorului prim-ministru al Republicii Moldova nu este încă cunoscut. Consultările cu partidele politice sunt în desfășurare, iar un candidat ar putea fi anunțat abia după finalizarea acestora. Declarațiile au fost făcute de reprezentanții Președinției în urma contactării acestora de către echipa Agroexpert.

Reprezentanții Președinției au precizat că urmează să fie stabilită ora consultărilor dintre șefa statului și partidele politice.

„Deocamdată suntem în etapa de stabilire a consultărilor cu partidele politice. Urmează să venim cu un comunicat și cu informații”, au transmis reprezentanții Președinției.

Anterior, Maia Sandu a precizat că Alexandru Munteanu va rămâne în funcție până la identificarea unui nou candidat.

Reamintim că pe data de 3 iulie 2026, Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru.

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!