Articole

Legumicultorii spanioli au anunțat că sunt „pe marginea prăpastiei”

Peste 500 de horticultori, în principal din regiunile spaniole Almeria și Aragon, s-au adunat săptămâna acesta în fața sediului Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Alimentației pentru a solicita implementarea de măsuri urgente în condițiile în care creșterea costurilor de producție i-au adus pe fermieri „pe marginea prăpastiei”.

Anunțul a fost făcut de asociațiile de fermieri UPA, COAG, Asaja şi Coexphal, potrivit site-ului agroinformacion.com, informează agrointel.ro.

Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum: costurile de producție „ne îneacă” și „fără profitabilitate nu există viitor pentru fructe și legume”.

Președintele asociației Asaja Almería, Antonio José Navarro, le-a spus jurnaliștilor că pentru cultivarea unui hectar de legume în provincia sa costurile sunt în acest moment „cu 7.700 de euro mai mari decât în urmă cu un an”. Din acest motiv, nu se îndoiește că „mulți horticultori vor rămâne pe drumuri” și, „în plus, din ce în ce mai puțini oameni se apucă de agricultură”. Navarro a cerut Ministerului Agriculturii de la Madrid să „asculte” cererile protestatarilor și să aprobe măsuri „urgente” pentru că sectorul agricol „este pe moarte”.

Secretarul provincial al asociației COAG Almería, Andrés Góngora, a indicat că mobilizarea fermierilor ar putea duce la „o grevă agricolă națională” în toate sectoarele agricole și zootehnice. Reprezentantul asociației consideră că este necesar ca fermierii să continue să acționeze unitar pentru ca sectorul primar „să fie respectat”.

Góngora a mai afirmat că ministrul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, Luis Planas, „încă nu se ridică la înălțime” și „nu a înțeles că pentru ca agricultura să funcționeze sunt necesare prețuri corecte la sursă”.

Se cere reducerea TVA pentru producția agricolă

La rândul său, secretarul UPA Andalucía, Cristóbal Cano, consideră că este necesar ca Guvernul spaniol să aprobe o serie de măsuri fiscale, precum reducerea TVA-ului pentru producția agricolă de la 21% la 10%; sau un preț special pentru energie. De asemenea, este esențial, din punctul său de vedere, ca Legea Lanțului alimentar să fie respectată.

Cristobal Cano a explicat că horticultorii lucrează în pierdere, oferind în acest sens exemplul producătorilor de tomate: pentru a produce un kilogram de roșii costă între „75 și 80 de eurocenți”, dar la vânzare se obține doar „55 de eurocenți”.

Prețurile au rămas la fel, costurile au explodat

Managerul Asociației Organizațiilor Producătorilor de Fructe și Legume din Almería (Coexphal), Luis Miguel Fernández, și-a exprimat regretul că sectorul agricol „nu poate reflecta costurile sale în prețul final” al alimentelor. Între timp, alte țări importatoare oferă același preț ca în anii precedenți pentru că au costuri mai mici. Din acest motiv, sectorul spaniol al fructelor și legumelor suferă „cu atât mai mult, din cauza concurenței neloiale”, a completat el.

Se cere sprijin pentru reducerea costurilor cu combustibilul, energia și îngrășămintele

În sprijinul fermierilor care protestează a venit și secretarul adjunct al Partidului Popular, Elvira Rodríguez, care a cerut Guvernului să le acorde ajutor pentru reducerea costurilor cu combustibilul, energia și îngrășămintele. Rodríguez a criticat Executivul pentru că ar fi negociat o politică agricolă comună (PAC) „care dăunează zonei rurale spaniole”. Politicianul a mai afirmat că fermierii merită „un alt răspuns”, după ce au muncit în timpul pandemiei pentru ca produsele proaspete să nu lipsească, iar „acum” Guvernul le „întoarce spatele”.

Producătorii agricoli așteaptă întâlnirea cu ministrul Luis Planas, care este programată lunea viitoare, dar au avertizat că mobilizarea va continua și după această dată.

Demonstrația horticultorilor se alătură altor acțiuni de protest similare care au avut loc în ultimele săptămâni, precum cea a producătorilor de lapte, care au cerut procesatorilor sa ofere un preț corect pentru lapte.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!