Articole

Locuinţele şi instituţiile publice din suburbiile Chişinăului ar putea fi încălzite cu energie din biomasă

Locuinţele şi instituţiile publice din suburbiile Chişinăului ar putea fi încălzite cu ajutorul unei... plante energetice. E vorba de Miscanthus care poate înlocui gazele şi cărbunele în producerea energiei termice. Termoelectrica, principalul furnizor de energie termică din ţară, are un parteneriat cu o companie din Marea Britanie pentru obţinerea energiei din biomasă. Proiectul de 1,7 milioane de lei este realizat cu Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie, care cultivă planta.

Valoarea energetică a plantei este echivalentă cu 15-20 de mii de m3 gaze sau cu 20-25 de tone de cărbune, spun specialiştii. 

"Durata de utilizare a unei asemenea plantaţii poate ajunge până la 18-20 de ani, înălţimea plantei poate fi până la patru metri. Şi clima şi solurile permit cultivarea plantei în ţara noastră", a afirmat directorul, Institutului Genetică, Fiziologie şi Protecţia Plantelor, Larisa Andronic.

Anul trecut, recolta de Miscanthus a fost de 18 tone la hectar, iar anul acesta se astimează o producţie de 25 de tone la hectar.

Reprezentanţii Termoelectrica susţin că în acest an vor asigura cu energie electrică din biomasă doar suburbiile Capitalei, iar în următorii cinci ani, întreaga ţară. În fază iniţială, proiectul prevede instalarea unui generator de căldură cu o putere nominală de 120-130 kW.

"Ulterioara etapă este replicarea lui pe scara suburbiilor municipiului Chişinău unde avem 19 Centrale suburbane, care vor fi dotate cu cazane pe biomasă şi care vor asigura cu încălzire centralizată circa 550 de apartamente, 40 de agenţi economici, 12 instituţii de învăţământ, toată infrastructura din suburbii", a menţionat directorul de dezvoltare, Termoelectrica, Nicolae Glincean.

Proiectul a fost desemnat câștigător în cadrul unui concurs organizat de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare. Instituţia va oferi jumătate din suma necesară, restul fiind contribuţia Întreprinderii de Stat Termoelectrica.

"În baza cercetărilor realizate în 2014, în Republica Moldova este posibilă de realizat tehnologia dată. Începând cu luna iulie 2020, contractul a fost semnat cu Agenţia de Cercetare şi Dezvoltare şi proiectul este deja în derulare. Proiectul a fost încheiat pe un termen de un an de zile cu implimentarea tehnologiei date", a comunicat reprezentantul companiei de producerea energiei termice din biomasă, Anatol Sandu.

Termoelectrica deserveşte peste 500 de mii de consumatori.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!