Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi, 9 aprilie 2020, cer variabil și temperaturi generoase pe tot teritoriul țării. Vântul va sufla slab, iar maxima zilei se așteaptă să fie de +21 grade celsius, la sud.
Astfel, la Briceni și Edineț pe parcursul zilei vor cădea precipitații slabe. Temperaturile ziua vor atinge +18 grade, pe când noaptea vor coborî până la +2 grade Celsius.
La Bălți și la Soroca, ziua se așteaptă +19 grade Celsius, iar noaptea +3. La fel, se așteaptă ploi slabe. La Orhei și la Nisporeni meteorologii promit +20 grade ziua, iar noaptea +4 grade Celsius.
În capitală se așteaptă +20 grade pe parcursul zilei, iar noaptea, temperatura va coborî până la +5 grade. În sudul țării cerul va fi variabil. Prin urmare, în Găgăuzia temperaturile vor fi ziua de +22 grade Celsius, iar noaptea se așteaptă +7 grade.
La Ștefan Vodă și Cahul nu vor fi diferențe semnificative, meteorologii prognozează între +21 și +22 grade Celsius pe parcursul zilei și +7 grade - noaptea.