Nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă a atins, în luna mai - în pofida unei reduceri considerabile a activităților de transport și comerciale în contextul pandemiei de coronavirus - cea mai ridicată valoare înregistrată de la debutul măsurătorilor, în urmă cu 63 de ani, au anunțat luni oameni de știință care au tras un semnal de alarmă, informează AFP și Reuters.
În mai 2021 a fost depășit pragul de 419 părți pe milion (ppm), unitate de măsură utilizată pentru a cuantifica concentrațiile poluanților atmosferici, potrivit unui raport întocmit de oameni de știință de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite și Scripps Institution of Oceanography de la Universitatea din California.
Aceste măsurători au fost efectuate la observatorul Mauna Loa din Hawaii, situat în mod ideal la înălțime, pe un vulcan, unde nivelul de CO2 este înregistrat începând din 1958.
Procedura de măsurare, numită ''Curba lui Keeling'', după Charles David Keeling, omul de știință care a început monitorizarea CO2 în 1958, reprezintă un criteriu de referință pentru observarea nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă.
Mai este, de obicei, luna în care este consemnată în fiecare an cea mai mare concentrație de de dioxid de carbon. Anul trecut, în mai 2020, nivelul înregistrat a fost de 417 ppm.
''Nu au existat semne observabile în aceste date ale perturbărilor economice globale cauzate de pandemia de coronavirus", a subliniat instituția.
Pe de altă parte, alte dovezi științifice indică faptul că acest nivel nu a fost de fapt atins de milioane de ani.
Acest nivel ''este comparabil'' cu ceea ce era în urmă cu ''între 4,1 și 4,5 milioane de ani în urmă, când CO2 era aproape sau peste 400 ppm'', a precizat NOAA într-un comunicat. La acea vreme, nivelul mării era cu aproximativ 20 de metri mai ridicat, iar păduri mari ocupau regiuni din Arctica, potrivit studiilor.
''În fiecare an adăugăm în atmosferă aproximativ 40 de miliarde de tone de poluare prin CO2'', a declarat Pieter Tans, om de știință în cadrul NOAA. ''Adică un munte de carbon pe care îl dezgropăm din Pământ, îl ardem și îl eliberăm în atmosferă sub formă de CO2... an după an'', a adăugat el.
''Dacă vrem să evităm schimbările climatice catastrofale, cea mai mare prioritate a noastră trebuie să fie reducerea la zero a poluării cu CO2 cât mai curând posibil'', a adăugat cercetătorul.
Tans a notat că nivelurile de dioxid de carbon constatate nu au fost influențate de erupția vulcanilor hawaiieni, stația fiind situată suficient de departe de vulcanii activi pentru ca măsurătorile să nu fie distorsionate.
Dioxidul de carbon este generat de arderea combustibililor fosili pentru transporturi sau de producția de energie electrică, dar și de alte activități, precum fabricarea cimentului sau defrișările.
Acest gaz cu efect de seră are ca efect captarea căldurii, contribuind treptat la încălzirea planetei. CO2 persistă în atmosferă și oceane mii de ani, a subliniat NOAA.
''În pofida deceniilor de negocieri, comunitatea mondială a fost incapabilă să încetinească într-o manieră semnificativă, ca să nu mai vorbim de inversare, creșterile anuale ale nivelului de CO2 din atmosferă'', a notat NOAA.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!