Articole

Noi focare de gripa aviară în Slovacia, Ucraina şi Germania

Ministerul agriculturii din Slovacia a anunţat că a descoperit virusul gripei aviare H5N8 la o fermă de păsări din vestul ţării.

Acesta este al doilea caz de gripă aviară H5N8 descoperit în Slovacia, după un prim caz descoperit la începutul  lunii, tot în zona de vest a ţării. Ministerul agriculturii din Slovacia a precizat că ultimul caz afectează un lot de 19 găini ouătoare care nu erau destinate a fi vândute publicului.

Totodată, Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) a informat că și în Ucraina a fost raportat un focar de gripă aviară H5 la o fermă de păsări din zona de vest-centrală a ţării, acesta fiind primul caz de gripă aviară H5 descoperit în Ucraina în ultimii trei ani.

Potrivit autorităţile germane virusul gripei aviare H5N8 a fost confirmat și la o pasăre sălbatică descoperită în landul Brandenburg, estul Germaniei.

Ministerul Sănătăţii din landul Brandenburg a precizat că este vorba de virusul gripei aviare H5N8 descoperit la o gâscă sălbatică din zona Spree-Neisse, din apropiere de graniţa cu Polonia și că acest caz nu implică nicio pasăre domestică.

“Sarcina Germaniei este să împiedice răspândirea virusului la păsările din ferme”, a comunicat  Ministerului agriculturii din Germania.

Sursă: Cotidianulagricol.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!