Republica Moldova va participa la Green Week, la Berlin (Săptămâna Verde) în perioada 19-28 ianuarie 2024, fiind una dintre cele mai cunoscute expoziții din sectorul agroalimentar. Despre aceasta a anunțat Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„Este pentru prima dată când la acest eveniment internațional vom avea și un stand de țară, cu o suprafață de 100 mp. Alături de 9 companii autohtone, vom prezenta vinul, nucile, înghețata, produsele de cofetărie și de panificație – toate create cu gust în Republica Moldova”, se arată în comunicatul MAIA.
Participarea Republicii Moldova la Green Week este o bună oportunitate de a prezenta produsele locale pe scena globală, de a deschide noi uși pentru export, de a stabili parteneriate comerciale și de a explora noile tendințe și inovații din industrie.