Articole

Preţul petrolului a scăzut la un nivel care nu a fost atins din mai 2021

Preţurile petrolului au scăzut joi pentru a şasea zi, la minime care nu au mai fost atinse din luna mai, investitorii fiind îngrijoraţi că cererea s-ar putea reduce din cauza numărului mai mare de cazuri de Covid-19 şi a aprecierii dolarului.

Piaţa petrolului a avut o evoluţie ascendentă în prima jumătate a anului 2021, dar a scăzut cu circa 15% de la începutul lunii iulie. Valul recent al infecţiilor de coronavirus la nivel mondial a redus călătoriile globale şi pune în pericol activităţile economice, chiar în perioada în care marii producători de petrol se pregătesc să mărească livrările.

”Se pare că mulţi oameni îşi retrag poziţiile pe termen lung” a spus Phil Flynn, analist la firma Price Futures Group.

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 1,78 dolari sau cu 2,6%, şi a închis la 66,45 dolari pe baril, după ce a coborât în timpul tranzacţiilor la 65,57 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins din 21 mai.

Cel mai activ contract pentru petrolul West Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a coborât cu 1,71 dolari, sau cu 2,6%, la 63,50 dolari pe baril. În timpul tranzacţiilor, petrolul WTI a scăzut la 62,41 dolari pe baril, cel mai redus nivel după 21 mai. Declinul din ultimele şase zile al preţurilor petrolului este cel mai lung după cel consemnat în februarie 2020.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Sursă: stiri.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!