Articole

Prima ninsoare în România din acest sezon

Prima ninsoare din acest sezon a căzut în marți în România, alertând autoritățile care s-au mobilizat imediat. Un strat subțire de zăpadă s-a așternut pe Transfăgărășan, acolo unde Direcția de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în zona Bâlea Lac, din județul Sibiu, pentru a asigura condiții sigure de trafic.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au anunțat că intervin cu material antiderapant pe Transfăgărășan, după ce noaptea trecută s-a aşternut primul strat de zăpadă, scrie Agrointel.ro.

”A venit iarna! Din fericire, deocamdată doar pe Transfăgărășan. Colegii noștri de la Districtul Bâlea au intervenit în această dimineață cu material antiderapant în zona Bâlea Lac pentru a asigura condiții sigure de trafic. Îi rugăm pe șoferii care vizitează zona să circule cu prudență”, scriu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov pe Facebook.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!