Producătorii de carne de porc din România atrag atenţia că se află la limita supravieţuirii, în condiţiile în care preţul de vânzare la poarta fermei este sub costul de producţie, iar importurile din acest sector depăşesc 80% din consumul intern, relatează Agerpres.
Pe de altă parte, fermierii sunt afectaţi şi de vânzările necontrolate din gospodăria ţărănească, dar la preţuri aproape duble faţă de cele ale industriei autohtone de creşterea porcului.
"Preţurile, probabil, sunt mai mari decât anul trecut, dar să ştiţi că la ora actuală noi, fermierii, suntem la limita supravieţuirii cu preţul la care vindem, de 9,50 lei/kg carne de porc, pentru că ne costă 10,5 - 11 lei ca să producem un kilogram de carne. Pentru noi, cel mai grav lucru a fost creşterea preţurilor la materiile prime, la furaje şi cereale. Această creştere ar fi trebuit să fie transferată în preţul final, ori acest lucru nu s-a întâmplat. Preţul furajelor a crescut cu 80%, dar ar trebui să adăugăm şi energia, combustibilii şi aşa mai departe. În realitate, noi suntem în pierdere la preţul acesta de 9,5 lei/kg. Unii supravieţuiesc, iar alţii nu", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.
"Industria este o jumătate din piaţă. Cealaltă jumătate este gospodăria ţărănească, ceea ce putem găsi pe internet, pe site-urile de vânzări, acolo e piaţa. Acolo nu există nimic, nu există statistici, totul este acolo fără niciun fel de formă de taxare. Însă, problema care ar trebui să ne îngrijoreze este controlul sanitar-veterinar al cărnii, acela este pericolul. Şi pesta porcină africană e un pericol continuu, unul pe care îl avem de 5 ani şi jumătate şi pentru care nu s-a găsit o soluţie din partea autorităţilor", a afirmat şeful APCPR.
În ceea ce priveşte carnea de porc pe care o găsim în galantare înainte de Crăciun, în condiţiile în care se vehiculează importuri de peste 80% pentru acoperirea consumului intern, reprezentantul crescătorilor de porci a susţinut că în momentul de faţă este greu să deţină cineva o informaţie clară asupra acestui subiect.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!