Articole

Profitul net al gigantului rus Lukoil a scăzut de 43 de ori în 2020

Lukoil, al doilea producător de petrol din Rusia, a anunţat că a înregistrat un profit net, calculat potrivit standardelor IFRS, de 15,2 miliarde ruble, comparativ cu un profit de 640,2 miliarde de ruble în 2019, scrie Bizlaw cu referire la Agerpres.

În ultimele trei luni ale anului trecut, rezultatul net al Lukoil a fost de 29,4 miliarde ruble (398 milioane dolari), în scădere cu aproape 42% faţă de 50,4 miliarde ruble în ultimul trimestru din 2019.

”Scăderea activităţii economice din cauza pandemiei şi reducerea fără precedent a cererii şi a preţurilor pentru hidrocarburi au avut un impact negativ asupra performanţelor operaţionale şi financiare ale companiei în trimestrul patru din 2020 şi continuă să aibă un impact negativ în primul trimestru din 2021”, a informat Lukoil.

De asemenea, în 2020, profitul operaţional a scăzut cu 44,4%, până la 687,1 miliarde ruble, iar vânzările Lukoil au coborât cu 28%, până la 5.640 de miliarde de ruble.

”Dinamica vânzărilor a fost afectată în mod negativ de preţurile reduse la hidrocarburi, volumul mai mic al producţiei de hidrocarburi, diminuarea producţiei şi vânzărilor de produse rafinate, precum şi de vânzările cu amănuntul mai mici de produse rafinate”, a precizat Lukoil.

Potrivit grupului rus, producţia de produse rafinate la facilităţile sale din Europa a scăzut cu 25,5%, până la 3,2 milioane tone, ca urmare a unor lucrări programate de mentenanţă şi optimizare la rafinăriile din Italia şi Bulgaria. În consecinţă, producţia de produse rafinate realizată de Lukoil în Europa a scăzut cu 27,4% în ritm anual, până la 16,9 milioane tone, ca urmare a lucrărilor de mentenanţă la rafinăriile din Bulgaria, Italia şi Olanda, precum şi a lucrărilor de optimizare a rafinăriilor din Europa.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Sursă: Bizlaw.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!