Articole

Prognoza BERD: PIB-ul Moldovei va înregistra în 2020 valori negative. Economia se va contracta cu 4%

Din cauza pandemiei coronavirusului, PIB-ul Moldovei ca înregistra în 2020 o valoare negativă de -4%. Aceasta este prognoza Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), publicată astăzi. 

”Criza coronavirusului va avea un impact negativ semnificativ asupra economiei moldovenești care deja decelerează. Țara va înregistra o contracție de 4% în 2020 din cauza impactului economic al pandemiei coronavirusului”, menționează BERD. 

Banca se așteaptă ca țara noastră să se recupereze rapid în 2021, cu o creștere a PIB-ului de 5%.

”Cererea mai slabă a partenerilor comerciali va scădea exporturile moldovenești, în special din zona de liber schimb care este bine integrată în lanțurile de aprovizionare globale. Aceasta va fi agravată de o scădere probabilă a remitențelor, care va afecta veniturile disponibile", se arată în raport.

Experții BERD adaugă că incertitudinea sporită, agravată de volatilitatea piețelor financiare, va duce probabil la amânarea proiectelor de investiții din sectorul privat.

Recuperarea va depinde de o relaxare treptată a restricțiilor interne pentru a reduce răspândirea virusului și revenirea la normalitate în a doua jumătate a anului.

Potrivit prognozelor BERD, economiile din regiune se pot contracta în medie cu 3,5% în acest an, cu un recul de 4,8% posibil în 2021.

Sursă: publika.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!