Articole

Prognoza meteo: Ploi în toată țara și maxime de până la 29 de grade Celsius

Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru joi, 18 iunie 2020, ploi cu descărcări electrice pe întreg teritoriul țării. Astăzi vântul va sufla slab, dinspre sud-est, iar maximele termice vor oscila între +24 și +29 grade Celsius.

Astfel, la Briceni, Ocnița și Soroca, pe parcursul zilei se așteaptă ploi cu descărcări electrice, iar mercurul în termometre se va ridica până la +24 grade, pe când noaptea vor coborî până la +15 grade Celsius.

La Bălți se așteaptă averse cu descărcări electrice, și până la +25 grade Celsius pe parcursul zilei, iar noaptea +15 grade. La Ungheni, cu un grad mai cald. La Orhei și la Nisporeni, maxima zilei va fi de +26 grade ziua, iar noaptea +16...17 grade Celsius.

În capitală se așteaptă cer variabil, cu temperaturi de până la +31 grade pe parcursul zilei și +17 grade noaptea.

La Ștefan Vodă și la Leova meteorologii prognozează precipitații, și valori termice de +27 grade Celsius pe parcursul zilei și +18 grade noaptea. La Comrat și Cahul va fi cel mai cald. Astfel, temperaturile vor fi ziua de +29 grade Celsius, iar noaptea se așteaptă +19 grade.

În următoarele zile vremea se va menține ploioasă, fără schimbări semnificative.

Sursă: unimedia.info

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!